Raportez cu tristețe că mediocritatea suficientă a atins faza metastazei în domeniul mobil. Nokia Lumia 735, Windows Phone 8.1 updatat la zi nu știe gapless playback. Dacă vrei să asculți Pink Floyd ia-ți iPhone! Tragică recomandare dar asta e situația pieții: lăturile ascultate azi de marea majoritate a market-share nu cer calitate așa că de ce s-ar osteni cineva? Vre-un purist prin mansardă la Microsoft putea să se străduiască dar probabil fiind purist deci neeficient a fost declarat redundant de mult. La Android nu lucrează puriști din cauza incompatibilității organice (să zic “materiale”?) deci nici nu mai aștept ceva de acolo.
Purismul pe de altă parte poate atinge cote maladive. Am dat azi peste o copie digitală a albumului Wish You Where Here de Pink Floyd eșantionat de pe versiunea UK Harvest Vinyl la 5.6MHz cu rezoluția de 128bit/eșantion. Albumul are 3.5GB și nu am idee cu ce poate fi redat. Poate încercați un Android sau un Windows Phone să vedeți cum sună pauzele dintre track-uri?
Ce urmează mai jos în postarea asta e pentru cunoscătorii genului, pentru restul eventualilor cititor mi-e teamă că relevanța e zero.
În materie de “software” muzical pe gustul meu au apărut două noutăți remarcabile.
Midge Ure a scos un album nou foarte bun: Fragile.
După o foarte lungă pauză, prima surpriză a fost albumul Ultravox din 2012, Brilliant.
Foarte bun, foarte Ultravox, 100% sunetul original, fără autoparafraze. Nu credeam că după Ultravoxul din 1986 mai poate urma ceva semnificativ.
Ascultați Change, Hello sau Lie de pe Brilliant. Ei bine cum e? Ultravox sau ce?
Sunetul Brilliant e bun pentru zilele noastre deși nu se ridică la nivelul Answers To Nothing (1988). Epoca 1975 – 1988 pare să fi fost apogeul calității în materie de sunet pentru publicul larg (amintiți-vă cum sună Dire Straits sau Pink Floyd produse la acea vreme și ascultate în ediție originală nu în poșirca remasterizată de la 2000 încoace.
Revenind la Fragile, muzica e mai introspectivă decât cea de pe Ultravox, poate și ceva mai puțin muzicală în medie.
Ascultați Dark Dark Night (de minim 3 ori) pentru o porție de muzică adevărată.
Sunetul de pe Fragile e și el bun, poate și din cauză pe coperta albumului nu apare nicio casă de discuri mare.
Motivul principal pentru sunetul catastrofal din ultimii ani pare să fie insistența producătorilor marilor case de discuri ca sunetul să fie cât mai puternic ceea ce duce inevitabil la distrugerea dinamicii și la distorsiuni de clipping. Oricât de inteligente ar fi filtrele digitale, când ceea ce îți propui e explicit distrugerea sunetului prin limitarea extremă a dinamicii, rezultatul se aude (prost).
Pe de altă parte sunt sigur că marile case de discuri explicit își doresc ca pe piață să ajungă material de slabă calitate sonoră în prima instanță. Oricum se va cumpăra dacă e la modă, calitatea sonoră e ULTIMUL criteriu în decizia de cumpărare. Oricum se va fura, măcar să se pirateze la calitate proastă. Studioul are și materialul de bună calitate într-un sertar și sigur îl va relansa în versiune “remasterizată” (pentru alți bani) atunci când moda se va muta spre calitate – și moda se schimbă, au ei grijă de asta deci revânzările viitoare sunt asigurate de calitatea deliberat și evident deteriorată înainte de masterizarea de azi.
Copiii obișnuiți cu sunetul tcp/gugăl/iutub probabil nu înțeleg despre ce e vorba. Cum îi creștem așa îi avem: vulgari, fără spirit critic, fără experiența calității așa că de unde ar putea izvorî pretenții?
A doua veste bună este că stă să apară un nou album Pink Floyd: The Endless River.
Spre deosebire de Ultravox care după 28 de ani de pauză au reușit să fie 100% Ultravox fără să copieze nimic din muzica creată în anii ‘80 cu excepția atmosferei și a sunetului care sunt brandul lor, Pink Floyd se auto-citează îngrijorător de exact. Numele albumului este un vers al cântecului High Hopes de pe The Division Bell (1994). Foarte bun cântecul dar din păcate a fost deja compus acum 20 de ani… Coperta e parafrază din video aceluiași cântec. Foarte bun video, excepțional chiar dar a fost deja realizat acum 20 de ani. Una e să păstrezi semnătura, alta e să îți copiezi versurile și imaginea.
Albumul nu a apărut încă, există loc să mă înșel și încă o dată atinși de geniu să nu se autocopieze de fapt ci prin similitudine să conecteze ultimul cântec al ultimului lor album de acum 20 de ani de ceva magic și original ce tocmai stă să apară. 20 de ani de așteptare mă fac să sper că e ceva mai mult în toate parafrazele decât epuizarea resurselor și nevoia de autocopiere. La urma urmelor dacă de ceva au nevoie cei rămași în Pink Floyd, sigur nu de vânzări și de bani e vorba.
Vă amintiți de ABBA care nu au vrut să se reunească pentru un turneu de 100 de concerte deși oferta a fost de 1 miliard de dolari? Ce să faci cu atâția bani? Ceea ce mă duce la ultimul lor album – The Visitors (1981), înregistrat și mixat digital, primul CD din istoria muzicii. Vă amintiți cum sună?
Pot sa confirm ca Fragile suna „a Midge Ure” cu toate ca nu se repeta. Imi place albumul dar mi se pare ca e cam „simplu” si aici ma refer la orchestratie nu la compozitie. Poate asta e „modern” dar nu imi dau seama pentru ca nu sint la curent cu ce e modern.
Se simte că nu e produs în studio serios cu producător bun. Producătorul e o verigă critică foarte utilă. Un producător bun cum au fost cei de la albumele lui vechi ar fi înțeles că vocea lui e de departe cel mai important și expresiv element și ar fi ridicat-o deasupra restului de sunete la mixaj. Cred că merita ca vocea să fie mai în față.