iohannis

Vin alegerile. Ce aleg? Ce nu aleg?

Nu mă interesează câte case are Klaus Iohannis (nici câte are Victor Ponta).

Nu mă interesează etnia lui Klaus Iohannis (nici a lui Victor Ponta).

Nu mă interesează prea mult partidele care îl susțin pe Klaus Iohannis (nici pe Victor Ponta).

Nu mă interesează ce a făcut cu multele milioane primite de la guvern pentru capitala culturală europeană Sibiu.

Chiar nu mă interesează.

Teoretic odată ajuns președinte ar trebui să ne intereseze doar persoana și eu cred că până una alta teoria contează. Ori practica ajunge să se apropie de lege ori legea va fi schimbată deci legea ar trebui să conteze în mintea mea când judec. Președintele ar trebui ca odată ales să devină independent.

Deci ce mă interesează e persoana Klaus Iohannis.

Sigur că numărul de case, felul cum le-a obținut, fundalul cultural sau etnic, partidele cu care a ales să se asocieze, toate astea pot spune ceva despre persoană dar sunt indicii indirecte și pot fi înșelătoare. Odată cocoțat pe jilț, un proaspăt președinte poate să se lepede de toate compromisurile astea fără de care nu ar fi ajuns în funcție și să devină eventual el însuși, independent – cu condiția ca acolo înăuntru în capul sau sufletului lui să existe acel “eu”.

M-am uitat la multe interviuri sau intervenții ale lui. Am încercat să înțeleg și să analizez ce spune și cum spune pentru că din poziția lui actuală de candidat asta e tot ce poate face: să spună. M-am uitat și la cuvinte și la înlănțuirea și organizarea lor și la ton și la gesturi și la mimică și la expresie, la tot ce mă puteam uita relevant în ipostaza lui Iohannis de comunicator cu mine – potențial alegător.

Ce am constatat? Cum îl văd eu pe Klaus Iohannis?

Încet la minte. Încet RĂU la minte. Dacă totuși are activitate cerebrală normală în ciuda aparențelor atunci are foarte serioase probleme de exprimare. Când ești nul în comunicare asta poate avea două cauze principale: lipsa subiectului de comunicare (dulapul meu nu comunică pentru că nu are ce) sau probleme de translatare a gândurilor în limbaj (câinele meu are suflet mare dar din păcate se exprimă rudimentar mai ales cu ajutorul cozii). Am încercat să înțeleg și să discern care din cele două alternative este cauza handicapului iohhanisian. Recunosc că nu sunt nici psihiatru nici neurolog nici logoped, sunt un banal inginer (cu drept de vot deci săptămâna asta nu mi se va spune direct că sunt banal) deci nu pretind că scriu aici o scrisoare medicală ci abia o părere subiectivă în loc de justificare inutilă pentru un viitor vot. Am înclinat mai degrabă balanța către cauza profundă: lipsa substanței, de fapt lipsa oricărui subiect și a preocupării de a-l transmite. E posibil să greșesc în privința cauzei. În final contează dacă omul are un handicap cu substrat biologic sau psihologic? Meseria de președinte cere în mod esențial abilități de comunicare. Eu ca să îl votez am nevoie să mă convingă folosind comunicarea. Eu ca după ce e ales să accept direcții, sacrificii, acțiuni am nevoie de comunicare. Stafful îi poate face strategii sau politici dar el în final trebuie să le transmită convingător mie, ție, primului ministru, parlamentului etc. Colaboratorii și cetățenii în egală măsură au nevoie de la el de comunicare, capitol la care omul e praf. Motivul nici nu mai contează deci nu merită răsfoite fișe medicale.

Omul ăsta vrea să mă convingă să îl votez cu propoziții de 3 cuvinte din care 2 cuvinte provin direct din întrebare:

– Klaus Iohannis, cum te cheamă?

– Mă cheamă Klaus Iohannis.

– Klaus Iohannis, câte case aveți? (nu casele mă interesează aici!)

– Câte scrie în declarația de avere.

– Cum ați ajuns în posesia lor? (chiar nu casele mă interesează!)

– Cumpărându-le.

– Cu ce bani? (nici banii nu mă interesează)

– Cu banii mei.

– Făcuți de unde domnule Iohannis?

– Făcuți din muncă cinstita. (cacofonia e citată cu scuzele de rigoare)

– Ați fost profesor.

– Da am fost și profesor.

și așa mai departe.

Satisfăcător intelectual? Fiecare cu pretențiile și votul lui…

Și uite cum monologul cu Klaus ne-a adus la profesia lui de bază. Klaus Iohannis a fost “ȘI profesor”. Alții ar fi fost mândri de asta, el o trece expeditiv și circumstanțial în listă. Nu mă interesează NICI MĂCAR ASTA. Probabil că el este mai mândru de funcția de inspector școlar. Și bunica lui ar fi fost mândră de ascensiunea lui profesională, sunt sigur.

Mă uit la el și mă gândesc că a fost (și) profesor. Cu această acoladă din CV-ului lui pretinde că din meditații și-ar fi plătit casele care JUR că nu mă interesează deloc. Un profesor trebuie să transmită. Nu e nevoie la un “și profesor” să dezvăluie omenirii nestematele cunoașterii, legile care stau la baza existenței universului. Un profesor are menirea respectabilă de a transmite cunoașterea generațiilor viitoare. De a le comunica tinerilor ceea ce oameni de obicei mai deștepți au descoperit sau inventat. Rolul profesorului e de a COMUNICA.

Un profesor bun comunică explicit, ilustrativ, intuitiv, captivant, coerent, elocvent, logic, plăcut. Esența meseriei pe care printre altele a practicat-o necesită esențial calitatea care îi lipsește cu desăvârșire. Pot avea respect pentru profesorul Iohannis care nu doar că pare să nu posede cele mai elementare calități necesare pentru această meserie dar care pare că el însuși încearcă să minimalizeze, să pună meseria asta într-o paranteză a existenței personale? Eu personal nu. Uită-te la el, uită-te la ce și cum vorbește, imaginează-ți-l profesorul tău de… fizică? Gîndește-te cum te-ar face să înțelegi randamentului motorului Otto și asociază-l cu lucrul bine făcut. Ce mă îngrozește e că unii oameni și-au trimis copiii spre a fi educați de el și că au mai și plătit bani pentru asta, destui bani cu care să se cumpere câteva case dacă asta ar fi adevărat și ar conta. Sper că acele destine să nu fi fost ratate din cauza lipsei de discernământ a părinților la alegerea profesorului. Sper ca alte milioane de destine să nu riște să fie ratate din cauza lipsei de aptitudini a aceleiași persoane.

Există și aspectul etnic și cultural pe care eu nu aș pune mare accent dar despre care voi comenta pentru că el însuși îl folosește intens în campanie: omul e neamț. De fapt etnic german să fim mai corecți în exprimare. Și cum tradiția nemțească este a lucrului bine făcut, omul se prezintă ca un exponent al acestei tradiții.

Am crescut în sat de schwabi, am experimentat câte ceva din modul lor de viață la prima mână. Nu vreau să las imaginea Klaus Iohannis să-mi altereze amintirile copilăriei. Da, e adevărat că la nemți lucrul bine făcut e respectat, apreciat și transmis ca o valoare din generație în generație. La fel și bunul simț. La fel și locul cuvenit între semeni. Fața, mimica, propozițiile, zâmbetul lui Iohannis au corespondent în amintirile mele despre etnicii nemți din zona unde am crescut. În mediul sănătos etic din satele germane, neviciate de miticism, Iohannis ar fi avut rolul lui bine definit în cadrul obștii. Sunt sigur că ar fi avut grijă de gospodărie și de familie, ar fi avut pomii din fața casei văruiți și trotuarul curat, ar fi mers duminica la biserică și apoi ar fi mâncat friptura cu cartofi piure și compot, ar fi fost un sătean respectat și în luna mai putea eventual ca în curtea lui să fie ridicat pomul de mai al satului. Sunt sigur că ar fi avut o viață îndestulătoare material și sufletește, că ar fi avut șpaițul plin de cârnați, podul plin de tutun înșirat la uscat și că și-ar fi făcut nemțește meseria. În satul copilăriei mele de nemți cu bun simț, cinstiți, cu drag de muncă și cu respect pentru ordine, Klaus Iohannis ar fi fost un bun ajutor de măcelar. Alegerile din 16 noiembrie sunt însă pentru președinția României. Cred că acei nemți respectabili din amintirile copilăriei mele, probabil idealizați de timpul trecut, dincolo de mândria cu baze etnice ar fi bătut în lemn dacă ar fi auzit că Klaus ar fi ajuns să avanseze nu la poziția de măcelar cu drepturi depline în sat ci la aceea de președinte. Exact valorile pe care le invocă Iohannis în campania lui, din cauză că le cunosc ceva mai bine decât miticul tipic mă îndeamnă să refuz asocierea deloc nemțească a persoanei Iohannis cu funcția de președinte de țară cu care este funcțional incompatibil. Nu ar fi un lucru bine făcut să aleg pentru rolul de săpător cu hârlețul o persoană fără mâini, pentru rolul de săritor cu prăjina o persoană obeză sau pentru rolul de profesor un om care nu știe să leagă doi cuvinte. Omul nu e născut pentru asta, de ce să ne împotrivim naturii? De ce să nu facem lucrul bine făcut duminică 16 noiembrie?

Probabil că există în lume milioane de alți nemți pe care i-aș fi putu votat fericit, indiferent de numărul de case cumpărate din meditații. Klaus poate eventual să ia legătura cu Walter măcelarul să vadă dacă e nevoie de un ajutor de măcelar în sat și să-și reașeze viața măcar acum pe făgașul de bun simț cu care le e dator alor lui. Probabil pe termen lung ar fi și pentru el o alternativă existențială mai fericită decât frustrarea și complexele date în fiecare zi de ocuparea unor funcții mult peste înzestrările și posibilitățile sale naturale.