cotele apelor dunării

Avem inundații pe Dunăre și asta îmi amintește de copilărie.

Acum 30 și ceva de ani, constant, la fel ca și azi, înainte de ora 12:00 la radioul național se putea auzi o incantație multilingvă fără sens, un fel de descînt fără de care simțeam că mă cuprinde nesiguranța alimentară. Sînt sigur că spectacolul radiofonic în serial a început mult înainte ca eu să mă fi născut dar nu am cum să știu – nimeni nu pare să-și mai amintească.

Emisiunea de care spun a făcut vedete o seamă de localități cum ar fi Baziaș (ieri), Gruia, Bechet, Corabia sau Isaccia. Cît despre Drencova (cred că e o localitate) nu am mai auzit niciodată în alt context. Se pare că acolo nu se întîmplă crime sau violuri din moment ce nu se remarcă la știrile de la ora 5 deci e foarte posibil ca localitatea să nu mai existe pur și simplu iar cei de la “redacție” să nu fi aflat fiind ocupați cu strîngerea de date.

Ce rost are ca în fiecare zi, de zeci de ani să difuzezi minute de cifre citite monoton în mai multe limbi despre care 99.9% din populația României nu are nici cel mai mic interes și oricum nu le-ar putea da un sens? Nu există altfel de mijloace de a comunica doar celor interesați atîta amar de date danubiene?

Dacă stau să mă gîndesc mai bine, în ziua de azi, cu atîtea mijloace de comunicare și ținînd cont de calitatea conținutul difuzat de Radio România Actualități, e foarte probabil ca emisiunea să fie încă relevantă pentru ascultătorii postului. La urma urmelor cine mai ascultă azi România Actualități în afară de cei interesați de cotele apelor Dunării? 0/0 e nedeterminare așa că voi evita o concluzie pripită.

Poate rostul emisiunii e să ne facă să ne simțim un popor străvechi pe aceste meleaguri, să ne dea o tradiție și o justificare. La rugile românești din mahalalele pline de gunoaie menajere zburătoare ale metropolelor României de peste cîteva zeci de ani, fetele și băieții îmbrăcați în blugi și cu adidași tradiționali de sărbătoare, vor recita înainte de horă fragmente transmise oral din tată în fiu, pe care nimeni nu le va mai înțelege, dintr-o străveche poezie populară fără rimă despre ciobanii întemeietori sau – cine mai știe – dorul de casă al cătanelor plecate la armată în imperiu: