Subiecte

autoevaluare la ceas de congres

De curînd a avut loc congresul pdl unde Emil Boc a fost reales de prejdenție și cu prietena. Faptul în sine nu are relevanță ca știre – cine se aștepta la mai mult de la un popor atît de tolerant ca al nostru. Am pomenit de toată mizanscena ca orice narator care vrea să plaseze acțiunea într-un context. Vă rog să mă iertați pentru că v-am indispus cu astfel de amintiri.

Într-una din nenumăratele transmisiuni televizate de la locul catastrofei, o femeie pedelistă al cărui nume sau relații cu mafiile din partidul său mi-e silă să le mai caut acum, femeia asta vorbea sacadat, cu respirația tăiată de emoția de înțeles avînd în vedere că intrarea sa la pușcărie tocmai fusese din nou amînată de fastul eveniment.

În excitația clipei, femeii i-a scăpat o autocaracterizare pe care numai într-un moment astral ca acela la care tocmai asista i-a putut-o inspira. Declamînd cu pieptu palpitînd de emoție, femeia cu pricina a exprimat în două cuvinte ca unul singur, chintesența sa existențială:

Eu ca cetățean…

Măcar a fost sinceră ceea ce se întîmplă rarisim și doar la momente cu miros de tărie printre colegii săi de idealuri pol’tice.

Da femeie pedelistă, tu exact ca ce zici, împreună cu colegii tăi care ne fac de ne îndoaie în fiecare zi și cu noi toți care nu doar că vă tolerăm ci vă și plătim ca să ne-o trageți cu dispreț, suntem exact ca ce ziceai tu acolo: o grămadă de ca cum spui. Dacă eram mai mult de atît, pușcăria pe care și dumneata și dezonorata adunare o meritați, nu doar că nu se amîna sîmbătă la congres dar nici nu ar fi avut motive să vi se prescrie. Dacă eram un popor mai frumos mirositor decît te autocaracterizai, nici nu ați fi existat pentru noi la modul semnificativ.

2 comentarii la autoevaluare la ceas de congres

  • Aburel

    Candidatii erau Boc si Blaga? Nu inteleg de ce te superi sau te bucuri ca a iesit unul si nu celalalt.
    Doamna era emotionata pentru ca asista la facerea istoriei.

  • mrx

    Se vede cumva că aș fi supărat? Sînt suprpins, am încercat să ascund asta 🙂
    Iar au fost două alternative prezentate poporului, una foarte proastă (sau foarte prost) și una catastrofică. Poporul a arătat din nou că nu se lasă intimidat și nu alege facilul și imediatul, el știe că izbăvirea are nevoie de sacrificii.

Comentați

 

 

 

Puteţi folosi aceste etichete HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

captcha: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux