„Trebuie” nu e bun!
Un om care află că trebuie, nici nu așteaptă să audă ce trebuie cînd deja e în dezacord și începe să caute motive ca să nu trebuiască. „Dar cine ești tu să-mi spui mie că trebuie?”. Poate îi spui că trebuie să bea apă cîndva în următoarele zile sau să se trateze dacă e bolnav, nu contează. Cînd ai spus că el „trebuie să…”, nu mai ești prietenul lui, indiferent cum o dregi cu ceea ce urmează.
Unul din trebuie-urile mele preferate a fost defecat de neuronul cu slabă conectivitate din abdomenul unui fost ministru de finanțe, mai apoi protagonist în filmulețe de proastă rezoluție cu sonor dublat greșit, despre caltaboși. Acest ministru destoinic i-a obligat pe comercianți să afișeze prin magazine următorul text, uneori înconjurat de diverse modele florale:
Clientul este obligat să păstreze bonul de la casă pînă la ieșirea din unitate!
Autor: Decebal Traian Remeș. Nu fac acum nicio ironie ono…mastică, ironizez însă cuvîntul „autor„. Nu întreb cum nu i-o fi fost rușine, am măcar atîta minte. Ce nu am aflat deși am încercat în mod repetat e care sînt sancțiunile pe care le riscă un client indisciplinat și cine le aplică, perioada de prescriere și cuantumul amenzilor aplicate. Hai că sînt mîndru – am reușit să vorbesc aproape ca portarul de la Gardă. Și treaba cu „unitate” are o frumusețe poetică aparte.
Sigur că omul ăsta nu a venit din neant. El a crescut într-o cultură unde „trebuie„, „obligatoriu„, „nu” sau „greșit!” prefixează o grămadă de idei – prezente sau lipsă. De exemplu o vecină care azi păștea liniștită un cățel, îi spunea femeii de serviciu de pe scară: „…trebuie să semneze, păi ce, e după ei?„. Nu am idee despre ce vorbeau dar mi-a plăcut stilul neezitant. Bravo vecină!
Tot în contextul spațiului mioritico-locativ, un alt vecin de pe scară mă strigă la un moment dat fluturînd o hîrtie: „vecine! trebuie să semnezi o hîrtie pentru administrator!”. Nici nu am întors capul. „Trebuie” m-a pierdut. I-am răspuns (deși sînt sigur că nu a priceput ce vreau să spun) că nu există nicio hîrtie pe care să trebuiască să o semnez.
Am mai întîlnit o grămadă de trebuie. Unele chiar trebuie dar e lipsit de tact să i-o spui cuiva așa, ca de la stăpîn la sclav. Aproape sigur rezultatele vor fi mai slabe cînd prefixezi treaba cu „trebuie” sau cu diverse forme ale lui „obligatoriu” în loc de „te/vă rog”.
În viață, ca orice român care se respectă, trebuie să fi semnat cu toții …
- noul contract cu EON Gaz – pînă în 15!, UPC, RDS, Romtelecom, Vodafone, Electrica (că vă taie)…..
- foaia de garanție la noul aragaz, aspirator sau frigider
- declarația de impunere sau avere (asta mai rar și doar pentru cei foarte norocoși)
- că nu ați beneficiat de daune pe RCA în ultimul an
- cardul bancar reînnoit după ce te-ai trezit cu el expirat a 7-a oară cînd aveai mai mare nevoie de el
- că ați fost înștiințat despre noile condiții de la bancă (dar știți, trebuie să ajungeți pînă azi la ora 4!).
Precum M.L., ma vad nevoit sa spun: protestez!
In primul rind, as pune o intrebare: da`de ce? de ce atita inversunare a ta impotriva unui verb dragut, nepersonal, sau era impersonal? si care suna asa de bine in franceza in sintagma: il faut que… ?
(da, sunt mai multe intrebari, dar se incheaga intr-una)
In al dóile, as intreba daca nu exista totusi si situatii in care sa trebuiasca ceva.
In al tréile, mie imi place al naibii de tare subiectiva introdusa prin „ca”; de pilda: trebuie ca am facut si ceva bine in viata.
Propun sa reflectam impreuna!
Cazul al dóile l-am tratat ;) Ziceam ca unele chiar trebuiesc dar mai bine sa formulam mai prieteneste, nu sa ne aratam muschii impunind.
Despre subiectiva de care zici nu am nicio informatie… Te tin la curent pe masura ce aflu ceva :)
De acord cu atentia pentru formulare. Aici englezescul „must” indulcit in „should”, ar cere mult limbii romane, anume folosirea a mai mult de un cuvint, prin sintagme de genul: „ar fi bine sa”, „ar fi recomandabil sa”, „statistic vorbind, se observa ca” dar si astora, un ochi vigilent ca al tau ar putea sa le gaseasca aceeasi problema. Asa ca, dincolo de „politically corectness”, de care mie a inceput sa imi fie sila, ce cuvint ai propune pentru traducerea lui „should”?
Astept cu interes informatii despre subiectiva cu pricina! Gindim impreuna, sa stii!
Cum ramine cu primul caz?
@R: primul caz imi este neclar :)
Nu propun o singura solutie. Propun studiul relatiilor interumane de prin tari mai civilizate unde spui cuiva „trebuie” doar daca vrei sa demonstrezi apasat ca esti stapin si sa reglezi raporturile spre a definit statutul in haita, altfel incerci sa-l cistigi pe celalalt de partea ta cu vorbe mai prietenesti.
Exista si oameni carora le place „trebuie”:
„some of them want to abuse you, some of them want to be abused” cum ne zicea asa de elocvent Eurythmics in Sweet Dreams…
Imi amintesti acum de vechea dilema daca in romanul Ion, personajul este geniu rau (Lovinescu) sau animal instinctual (Calinescu), unde vine nea Manolescu si taie nodul gordian, zicind ca e cite putin din fiecare. Pe principiul asta, mai ramine sa ne luam cintare de aprozar (daca suntem trogloditi) sau balante farmaceutice (daca suntem niste acesti rafinati) si sa trecem la masurat citimi.