PDF-urile sînt niște fișiere foarte tari (asta ca să mă exprim simplu și direct). Le iubesc de pe vremea cînd le deschideam pe 486 (sau să fi fost Pentium cînd am văzut prima dată adevărul pus direct în pagină?). În orice caz, ce m-a izbit atunci a fost lentoarea cu care se desenau unele pagini. Word le afișa aproape instantaneu, oricît de complicate erau. La fel cam orice alt program care se ocupa de text și imagine. Acrobat Reader muncea. E o diferență între a afișa pur și simplu orice prostie sau a randa un PDF… Și diferența se vedea.
Asta se întîmpla cu ani și ani în urmă cînd memoria era puțină și procesoarele erau de zeci de ori mai lente. Aproape 10 secunde pentru o pagină era destul de deranjant. A trecut însă vremea. De ce „însă”? Da, chiar, de ce? Procesoarele și-au dublat repetat viteza (ba mai recent și numărul de nuclee), RAM-ul s-a tot dublat și el, plăcile video asemenea, Windows a avansat și el destul de mult. Numai derută și incertitudine. O singură constantă am avut în toți anii ăștia agitați și hăituiți de viteza disperată, un singur punct stabil de reper: PDF-ul. L-am folosit și pe Cyrix sau AMD 586 la 100 și ceva de megaherzi, și pe Celeron la 300MHz, și pe 2 Celeroane la 300 MHZ și ceva (overclockate pe o placă de baza ABIT BP6 cu Windows 2000). L-am folosit și pe primul Duron la 700MHz sau pe Atlhon mai sus pînă pe la 1.8GHz, pe dual core-urile Athlon X2 sau Intel Core 2 Duo la 2GHz sau pe Phenom la 3GHz mai curînd. L-am folosit pe 16 biți, pe 32 și acum pe 64. El a rezistat la toate forjările astea, la tot asaltul disperat al tehnologiei. A stat neclintit, nu l-a speriat nici AMD nici Intel. Și azi ca și atunci multe pagini se desenează în secunde bune – tot spre zece ca atunci cînd eram tînăr. Simți că viața merită trăită. Te simți acasă, din nou pe vechiul și reconfortantul 386, același binecunoscut ritm, nealterat de vremi.
Am deschis azi o pagină dintr-un manual tehnic și m-am bucurat iar ca pe vremea studenției. Pînă s-a terminat de desenat poza din PDF, am terminat și eu de citit pagina și am putut să mergem împreună – eu și Acrobatul meu Reader 9.3, în același ritm, sincronizați de parcă mi-ar fi citit gîndurile, spre pagina următoare.
E chiar o performanță. Cum a reușit Adobe să păstreze exact aceeași viteză în ciuda vremurilor, sfidînd viteza și secolul, sfindînd …
Ah, scuze, s-a terminat de desenat schema de la pagina 23. Mai vorbim!
Di ce nu incerci foxit pdf reader? io tot zic…
Voi incerca din nou. Am o retinere legata de programelele facute de firme mici care cred ca inteleg formate complicate facute de firme mari (nu prea stiu alternative mici sau mari la MS Office care sa deschida BINE documente de Office). Am o retinere si mai mare legata de programele care instaleaza toolbaruri prin browser sau schimba pagina implicita de cautare pe internet (mie astea imi suna a mici furtisaguri penibile).
Cu toate astea il incerc iar.
Am instalat. Impresii dupa 5 minute:
– treaba cu toolbaruri, setat pagina de start daca nu esti foarte atent la instalare – astea dau impresia de malware. E nasol sa instalezi un program cu care sa lupti sa nu faca treaba care a fost conceput sa o faca. Mie asa ceva nu imi da siguranta si confort.
– reclama colorata si schimbatoare (de pe internet?) in meniu/toolbar sus in dreapta e nasoala, da din nou impresia de furtisag/malware distrage cind citesti, minus major.
– la parcurs documente lungi e semnificativ mai lent decit chiar Acrobat Reader. Ia un document mare si fa scroll rapid prin el. Nu se tine nici cu viteza reala nici cu fluenta grafica nici pe departe de Acrobat Reader. Fa un test comparativ, alearga printr-un document mare cu freescroll sau prinde de bara de scroll si du-te repede sus/jos. O sa vezi diferenta clara.
– toolbaruri cu o grafica amatoristica, imi dau o imprsie (poate falsa) despre tot produsul. Stiu ca aia care au desenat toolbarurile nu sint programatorii care au scris codul dar impresia e una singura.
Punctele 1 si cu 2 ma determina clar sa nu pun asa ceva pe PC (viteza nici nu ma mai intereseaza). E drept ca e mai mic kitul (dar prefer sa instalez ceva mai mare fara capcane). E drept ca ocupa jumatate din RAM dar nu imi place impresia ca stau cu addware/spyware pus cu mina mea si programul asta (si altele care aleg modelul asta de facut bani) asta imi sugereaza. Stiu ca le trebuie si lor un banut dar calea asta de a-i obtine nu mi se adreseaza…
Intrebare: care e avantanjul? RAM? Kit mai mic?
Inca una: apas pe butonul sa imi ararte o pagina intreaba. Tot ce face e zoom dar nu imi arata la un moment dat o singura pagina, merge cursiv de la o pagina la alta ca si in modul continuu. Sux.