răul cel mai mare

Care a fost cel mai mare rău – unu singur, personificat – pățit de România dupa decembrie 1989?

O fi fost Iliescu? Sau Constantinescu? Sau Văcăroiu, Ciorbea, Adrian Năstase? O fi fost Băsescu?

Eu l-aș numi pe Antonie Iorgovan – părintele constituției (nu pun ghilimele pentru că e chiar părintele – vinovat). Se spune că despre morți numai de bine. Există și excepții acceptate (Ceaușescu) și în general nu mă prea intereseaza „se spune”-urile.

Omul nu părea nici pe departe malefic și mă îndoiesc că a croit constituția cu intenții foarte rele. Cred că a fost depășit de lucrul pe care și-a propus să-l facă. A luat-o pe căi complicate și academice. Habar nu am dacă la un popor civilizat ar fi o constituție bună sau nu. Ce se vede acum e că pentru România, constituția ACEEA a fost catastrofal de proastă. E de condamnat chiar și profesional pînă la urmă. Iorgovan nu a avut de conceput o constituție fără țintă ci una PENTRU ROMÂNIA. Eșecul îl simțim acum pe deplin.

Se poate invoca și culpa noastră. Nu parlamentul a votat-o? Nu am aprobat-o noi prin referendum?
Parlamentul atunci a votat-o din interese de partid. Noi am aprobat-o prin referendum speriați că altfel România va fi transformată în monarhie… Atît am știut atunci (nu că acum am fi mai buni). Probabil și conceperea constituției a fost influențată de speranța și încrederea că Iliescu va fi etern președintele din text.
În naivitatea sa postuniversitară de Caraș Severin, omul o fi crezut că și dacă prin absurd, PSD nu va mai da președintele cîndva, președintele celorlalți va avea cîteva minime calități: o picătură de bun simț, un dram de morală, puțină rușine atunci cînd chiar e nevoie. Nu a fost așa.

Primul gust de constituție stricată l-am simțit pe vremea președintelui Constantinescu, atunci cînd un prim-ministru trebuia dat jos repede și nu știam cum. Constituția ne-a dat multă satisfacție prin faptul că fiecare o putea citi după cum dorea așa că am folosit-o cum ne-a plăcut. Constituția s-a schimbat puțin între timp dar nu semnificativ și nu cum avea nevoie România.

A venit apoi „timpul Meu” ca să-l citez pe El Însuși, vremea ciocului mic pentru cei care nu sînt la putere, timpul disprețului față bun simț, bună creștere, politețe, legalitate, vremea țigăncilor împuțite, a ziariștilor găozari și a odraslelor prezidențiale duse în parlamentul european, a bordurilor, vremea mult așteptată a autostrăzilor (la suprapreț dar te mai uiți?). Vremuri…

În perioada asta nefastă am simțit putregaiu din text pe deplin și cît de des a fost posibil. Fiecare propoziție pare să fie discutabilă și deci a fost discutată. Fiecare idee e ambiguă și deci a fost interpretată după placul celui la putere care acum nu mai era Iliescu. Fiecare moment important a ajuns să fie decis de Curtea Constituțională. Ăsta e eșecul pur personalizat al unui text tehnic: lege, specificație, manual, normă… Consecințele eșecului ăsta le trăim și plătim toți, zilnic. Nici nu mai contează cine populeaza curtea respectivă… (din păcate în practică ar conta dar să nu coborîm atît de mult discuția).

Pentru noi o lege sau constituția ar trebui să sune în fiecare propozitie imperativ. Acum sună mai mult ca o rugăminte sau un îndrumar pentru tînărul agricultor. Pentru țigănia pe care o… alcătuim, frazele trebuie să conțină formulări dincolo de posibilitatea de interpretare: „trebuie”, „este obligat”, „nu are dreptul”. Orice alte formulări se pot și vor fi interpretate.

Ce ar fi dacă intelighenția specialiștilor de drept constituțional ar fi completată cu puțin spirit tehnic în conceperea textului? Fostul prim-ministru Boc cu teza lui de doctorat despre superioritatea sistemului parlamentar bicameral susținînd referendumul pentru o Românie cu parlament cu o singură cameră spune cam tot despre o întreagă breaslă din păcate. Da, e incorect dar nu știu niciun alt exemplu mai demn.

Un inginer cu mintea nepîngărită de jumătățile de măsură, compromisurile, lipsa de scrupule, minciuna, imoralitatea care mustesc în sistemul juridic din România ar putea avea o perspectiva mai clară despre cum trebuie să sune un text care să fie dincolo de interpretare și țigănie. Sau poate greșesc eu, poate textul e făcut exact PENTRU România pentru că așa sîntem, asta merităm și altfel oricum nu am ști sau vrea să funcționăm.

Notă: țigănie aici nu are nicio conotație etnică.