Q&A în IT

De multe ori cineva care are nevoie de ajutor îți pune o întrebare.

Uneori un răspuns bun implică un efort semnificativ: ieși din contextul în care ești cu lucrul, citești și încerci să înțelegi ce și de ce vrea omul de la tine (uneori în ciuda a ceea ce e scris în text), încerci să formulezi cât mai clar răspunsul la ceea ce crezi că vrea să afle, eventual anticipezi ce ar putea să fie neclar sau care ar fi următorul (im)pas și deci următoarea întrebare și îl pui pe o direcție sperând să se poată descurca mai departe și singur. După toate astea încerci să-ți amintești unde erai cu gândurile și cursorul, să te repui în peisajul propriei activități și să-ți vezi de treabă. Uneori se poate întâmpla să-ți amintești un detaliu care sigur l-ar putea ajuta și îi mai trimiți un e-mail cu toată costisitoarea schimbare de context asociată.

De multe ori însă întrebarea e… nesatisfăcătoare.

Ce pretenție minimă aș avea de la o întrebare ca să o pot considera satisfăcătoare (și eventual să nu mă enerveze)? Să simt că în întrebare s-a investit un minim efort. Aș vrea să nu mi se ceară ajutorul doar din lenea celuilalt de a începe măcar să încerce să înțeleagă ce are făcut. De exemplu un iz de concretețe în întrebare e un semn că persoana de la celălalt capăt al internetului și-a făcut măcar o vagă idee despre subiect și ar fi un bun început. Fără măcar atât mi se pare nerezonabil să-mi pierd vremea pentru că “adversarul” nu dă dovadă de respect pentru timpul și neuronii mei.

Inutil de spus și cu toate astea o spun ca să fie de lucru și pentru Google la indexat pagina de față, în cazul întrebărilor ratate nici răspunsurile nu sunt izvorâte chiar din inimă.

Pentru că în programare un exemplu face cât 1.024 de imagini deci cât 1.048.576 de cuvinte (cred că aici am început deja să exagerez), iată un exemplu de întrebare nesatisfăcătoare:

Am de făcut un program care să transmită niște date statistice. Cum să fac?