Citesc că tocmai s-a lansat Android 4.3 pentru Samsung Galaxy S4 la englezi. Păi nu a apărut Androidul ăsta acum câteva luni bune? Cum azi? Asta îmi amintește de așteptarea mea de multe luni de zile pentru Android 4.1 pe SGS2.
Situația a devenit tradiție: Google lanseaza o nouă versiune de Android exclusiv pe un dispozitiv propriu – Nexus. După multe luni, “partenerii” Google reușesc uneori / eventual să porteze și ei acea versiune de Android pe cel mai scump dintre telefoanele din oferta lor. Alte luni după lansare vor fi necesare pentru stabilizare, reparare de erori și optimizări legate de GPS, restartari, consum excesiv de curent etc. Naivii vor spune că sursele sunt publice (doar așa scrie pe net) deci vina pentru întârzâiere aparține “partenerilor”.
În lumea efemeră a telefoanelor și tabletelor unde omul ține o astfel de jucărie în general sub 2 ani, câteva luni de întârzâiere e garanția mediocrității, uneori chiar a falimentului. Vrea cetățeanul să fie urmărit cu ultima versiune de Android? Să cumpere Nexus de la Google. Vrea Samung sau HTC sau altceva? La iarna, poate. Nu e bine să fii partener Google în mascarada asta? Google stă în față, iobagii pot spera în cel mai fericit caz locul doi. E prețul plătit pentru software gratuit: aștepți să-ți dea cineva pe gratis? Poți fi sigur că nu ai nicio șansă să fii cel mai bun.
Între timp Google deja a lansat, bineînțeles pe propriul Nexus 5, Android 4.4. Cam când credeți că îl pupă Samsung, HTC sau LG? La vară? Eventual. Cine e curios să ia un telefon cu sistem de operare vechi de 6 luni când poate avea la același preț unul la zi care garantat va fi actualizat imediat ce versiunea următoare va apărea? E aproape dubios cum “partenerii” mai vând altceva decât telefoane ieftine pentru lumea a treia.
Recomand un articol excelent deși foarte tehnic despre cum e să fii sclav la Google și cum nu ai nicio șansă să mai scapi vreodată dacă ai semnat intrarea în hora free-open-source.
Actualizare la articolul respectiv: între timp în Android 4.4 până și launcherul a devenit closed source și poate funcționa numai dacă folosește alte aplicații Google closed source licențiate eventual de Google celor cuminți. De fapt mai exact launcherul din Android 4.4 ESTE aplicația closed source Google Search pe care o primești doar dacă îți semnezi pentru eternitate libertatea. Free & Open Source!
Direcția e clară, drumul e luminos, să vedem cât mai durează până Samsung o vor lua direct peste bot de la stăpâni așa cum Acer deja au luat-o deja pentru că au îndrăznit să încerce alternative.
Chiar ieri am citit ca CEO-ul de la Acer si-a dat demisia din motive de pierderi prea mari de bani; sa aiba legatura cu ce ai zis mai sus cu google?
@Tudor: nu cred că are legătura demisia de la Acer cu mașinația online numită Google.
@Aburel: cu cât obții banii prin manevre mai murdare (minciuni, presiuni, șantaj, monopol, spionaj, mită, manipulare etc) cu atât organizația e mai condamnabilă după părerea mea. În lista de 3 pe care ai făcut-o, Google sunt clar pe prima poziție la un index sintetic alcătuit din toate nefericirile de mai sus, deci te contrazic. Vinovățiile pot avea diverse grade chiar dacă vinovații urmăreau aceleași scopuri, în cazul ăsta banii (contează mai mult mijloacele pentru că mijloacele sunt fapte concrete pe baza căruia ești judecat, intențiile mai puțin). Brutăria din Peciu Nou are același scop cu Bruzli Trandafir – ciorditor de portofele în gară: banii. Gradul de onorabilitate diferă.
Nu cred ca e vorba de facut bine omenirii. E clar vorba de bani si orice companie incearca sa faca cit mai multi. Google e o companie care face enorm de multi bani si eu nu cred ca prin a fi draguti cu restul lumii. In treaba asta nu mi se par Google mai rai decit Apple sau Microsoft.