religie și caniculă

De fiecare dată cînd plec pe jos spre oraş trec pe lîngă noua şi cocheta bisericuţă strategic şi dătător de speranţă amplasată uşă în uşă cu morga spitalului judeţean. De fiecare dată cînd trec pe acolo, părintele paroh (sper că nu i-am greşti gradul) roboteşte pentru bunăstarea locaşului (era să scriu localului). De atîtea ori l-am văzut pe harnicul părinte la diverse trebi, ba tunzînd iarba, ba bătînd cuie în geamuri, ba montînd – periculos căţărat – girofarul unei alarme în clopotniţa bisericii, încît abnegația lui m-a impresionat. După și mai multe treceri soldate cu observații similare au început să-mi vină gînduri mai profunde. Am început cu “doamne omul ăsta nu mai ia o pauză” și am evoluat prin tot spectrul ideatic pînă la întrebarea ultimă: "care o fi rolul sau sensul întregii zbateri religioase de pe planetă, care a dus la atîția morți și la atîta chin și caznă. Care o fi funcția ultimă a problemei religiei în ecuația grandioasă a universului?".

Azi, pe o căldură toridă am trecut din nou pe lîngă locașul de lîngă morgă și poate din cauza rațiunii amorțite de căldura toridă, poate și din cauza faptului că nu aveam la mine nici șapcă și soarele mă bătea nemilos în cap, azi am avut o epifanie și pe cale de consecință am descoperit Răspunsul. Azi, în sfînta zi de sîmbătă, pe 36 de grade la umbră, îmbrăcat ca întotdeauna în negru, părintele paroh la fel de harnic ca de fiecare dată, bătea cuie în termopanele rusticei bisericuțe cu priza de plastic alb a unui tripluștecher ruginit. Azi am înțeles. Toata zbaterea religioasă, toate chinurile și crimele în numele cauzei începînd cu păcătoasa risipă de cuie care ne-a dat sens, trecînd prin moriștile de vînt, șobolanii din temple sau sacrele vaci asiatice, inchiziția și cruciadele, adunările în care milioane de oameni se calcă în picioare alergînd în jurul unui monument sau se infectează spălînduse în apele fetide ale fluviului preferat – completați voi lista cu atîtea orori sau faceri de bine cauzate de religie, toate astea au un sens ultim în ecuația încă nedescoperită a universului: căldura (Q). Toate nebuniile rituale de la clopoței la fum de tămîie au drept finalitatea (mi-e teamă că unică) moartea termică a universului. Tot ce se întîmplă semnificativ ca urmare a zbaterii e creșterea gradului de entropie. Fiecare rugă, fiecare gest ritual înseamnă încă și mai multă căldură.

Vă rog să scuzați punctul de vedere aparent reducționist termodinamic, aveți răbdare, teoria e măreață, are și suport matematic.

Cu toate că era foarte cald afară am înțeles de îndată importanța descoperirii mele și pentru că mai aveam 20 de minute de mers pe jos am început să cuget semifebril la punerea bazelor științifice pentru revelația mea.

Condiții pentru o bună teorie:

• Ca orice teorie care se respectă, și teoria mea trebuie să fie acoperită matematic de un set de ecuații. Cu cît mai măreață teoria, cu atît mai simplă trebuie să fie descrierea matematică așa încît o teorie absolută va fi descrisă de o ecuație cu cel mult 5 caractere (incluzînd semnul egal). M-am străduit mult să îndeplinesc această condiție, ba era chiar să ajung la 4 caractere după care mi-am amintit celebra cugetare că o teorie bună trebuie să fie cît se poate mai simplă dar nu mai simplă de atît așa că m-am stabilit la o ecuație din 5 caractere.
• În orice ecuație care descrie un adevăr profund și ultim al universului există o constantă. Această constantă are mai multe roluri.
  • În primul rînd ea rezolvă orice nepotrivire de unități de măsură. Dacă de exemplu teoria ne cere echivalarea cailor cu măgarii, constanta va fi exprimată în cai/măgari. Determinarea unității de măsură cerute de adevărul științific pentru o constantă e o problemă trivială pentru omul de știință.
  • O altă funcție a constantei, chiar mai importantă decît prima este introducerea obligatorie a numelui omului de știință în circuitul public în toate lucrările unde apare ecuația (cine ar mai fi fost azi Planck dacă nu și-ar fi tras și el o constantă?). Din motive publicitare evidente, constanta purtătoare de reputație trebuie întotdeauna să apară în ecuație prima după semnul egal, dacă se poate scrisă cu caractere mai vizibile, eventual luminoase.
  • A treia și cea mai importantă funcție a oricărei constante universale este dată de faptul că ea și nu mai ea asigură corectitudinea și trăinicia teoriei în ciuda realităților și în disprețul observației empirice. Odată introdusă constanta într-o ecuație importantă, ea dă flexibilitate și adaptabilitate adevărului descris de ecuație. De exemplu observăm că universul are nevoie de mai multă materie întunecată, nicio problemă, cam de cîtă ar fi nevoie? 30%? S-a făcut? Sau e mai bine 98%? Bineînțeles, luați de aici, din nou 38%, dacă nevoile științei o cer de ce nu, e doar o constantă… Constanta din orice ecuație e factorul esențial care face ecuația adevărată. Fără ea știința ar fi un domeniu inexact, oamenii de știință ar muri în anonimat și nu ne-am mai putea baza chiar pe nimic. Constanta nu lasă teoria să se prăbușească indiferent de adversitățile sau vicisitudinile vremelnice ale empirismului. Constanta dă eternitatea binemeritată unei teorii frumoase.
• Aproape orice ecuație adîncă e de fapt un produs. Și împărțirea e tot un produs deci regula e evident una corectă. Mai mult, un produs elimină necesitatea scrierii unui semn matematic în ecuație și simplifică încadrarea în 5 caractere deci face prin simplicitate mai adevărată orice teorie.

Expresia cantitativă a adevărului:

Vom nota valoarea totală a zbaterii religioase cu Z, căldura în mod clasic cu Q și cum țin morțiș să rămîn etern în istoria browserului dumneavoastră, introduc și constanta mea Km.

Ecuația ultimă a zbaterii religioase în sens cel puțin termodinamic devine astfel:

Q=KmZ.

Invit (meta)fizicienii să propună fiecare o valoare preferată pentru constanta Km. Ca să par lejer și încrezător în invarianța adevărului meu, acord oricui libertatea de a da valoare constantei mele – fiecare după pofta inimii! Azi sînt generos, constanta e oricum a mea, fie valoarea ei a voastră!

Observații finale:

• punctul de la finalul ecuației nu se ia în considerare la cele 5 caractere!
• înscriindu-mă în 5 caractere, teoria expusă este așadar un adevăr profund și universal valabil.
• avînd o constantă care poate lua orice valoare, chiar irațională, ireală sau complexă, teoria este una durabilă în ciuda viitoarelor eventuale observații empirice dușmănoase.

Notă justificativă:

Am folosit termenii "trivial", "simplicitate" și construcția "pe cale de consecință" numai ca urmare a amenințărilor primite de la impresarul meu. Se pare că acești termeni, folosiți de orice stăpînitor de aparat matematic în timp ce-și dă bretonul din ochi cu un gest de erudiție vexată, fac din respectivul un membru respectabil al breslei. Sper ca gestul meu să fi avut amploarea corectă.

În loc de final:

Sper totuși că nu am făcut insolație deși…