În vremurile bune, prezentatoarele TV aveau dicție perfectă, cunoșteau limba română dincolo de orice dubiu, veneau la muncă frumos și curat îmbrăcate iar relația cu telespectatorii era una cît se poate de respectuoasă. Multe lucruri erau altfel pe vremea mea ;).
Între timp Ceaușescu a picat. Profitînd de degringoladă și dezorientare au început să apară diverse televiziuni, expresia libertății de… expresie cică (O mai ține minte cineva pe marțiala Adreiuța Esca la SOTI? Nici eu.). La început, tinerele și timide, vorbeau frumos cu privitorul. La un moment dat în peisajul televizat au apărut telefoniștii mobili. Ei au fost vîrful de lance la trasului de obraz al clientul telespectator. Fără nicio diferență, actual sau potențial client, toți am devenit nedemni de pluralul de politețe și am început să ne tragem de șireturi la televizor cu reclamele la tarife, minute, reduceri, numere favorite și cancer la creier. E drept și de apreciat că deși ne strigă “tu”, de obicei (încă) evită apelativele “mă” sau “bă”.
Odată cu trecerea timpului, ceilalți făcători de reclame au înțeles că ăsta e trendul așa că acum practic nu mai găsești plural de politețe decît în cărțile de istorie a literaturii române.
Lucrurile au degenerat treptat ca orice lucru lăsat să evolueze liber spre starea de energie minimă.
Azi am ajuns nu doar să mă tutuiască te miri ce copil tîmpit și agramat care încearcă să-mi vîndă napolitane pe băț cu colecție de autocolante cu fotbaliști. Dacă lucrurile ar fi rămas aici, situația era încă digerabilă. Azi am văzut o reclamă care atinge un nou record negativ în degradarea conținutului televizat: în timp ce mîncam relativ liniștit de prînz, o femeie spontană m-a întrebat tot la pertu – cum sînt demult obișnuit – ceva la care nu mă așteptam: eu cît timp pierd zilnic la toaletă?
M-am oprit nedumerit din mestecat cu o macaroană atîrnînd surprinsă și ea și ne-am uitat amîndoi la ecran crezînd că e un film puțin prea realist despre România. Era o reclamă la ceva pastile – supliment alimentar, numai bune cică pentru a le lua cu mine în concediu. Credeți că aș putea ajunge mai intim de atît cu discreta doamnă care mi-ar vinde purgative la televizor? Și ca să nu mă simt penibil chiar de tot, femeia m-a liniștit cu un exemplu concret: uite, de exemplu Ștefan pierde zilnic la toaletă 35 de minute. Ce ușurare!
te-a deranjat ca ti-a zis ca timpul de la toaleta e pierdut sau ti-a trezit constiinta faptului ca la toaleta nu doar natia evolueaza „liber catre starea de energie minima” ci si „sistemul” tau?
Ai formulat ca și cum ambele alternative ar fi adevărate și îmi rămîne să aleg doar care m-a deranjat. Nu obișnuiesc să mă las forțat la concluzii :) M-a deranjat că am ajuns prea familiar fără să fi fost de acord și fără niciun preludiu cu persoane pe care nu le cunosc (la doamna de la TV mă refer).
Notiunea de adevar e la urma urmelor o conventie. Alegerea tine de vointa (ca sa nu zic de volitie) iar obisnuinta tine de background; cat despre faptul ca te-as fi fortat la ceva…_ _ _…
Nu cred că adevărul e chestie de convenție deși cred că de multe ori e relativ. Dacă totuși ar fi, conveția presupune acordul a mai mult decît o singură parte.
http://www.youtube.com/watch?v=AebcqZXD6aQ
Stefan sa puna mina pe o carte la toaleta si atunci nu mai e pierdut timpul. Sau un tricotaj, macrame, traforaj…
Cit despre faptul ca nu se foloseste pronumele de politete (la tv) – limba evolueaza. Oamenii pe strada in general il mai folosesc?
Si mai e si ca sa fie reclamele mai directe presupun si prin asta mai eficiente.
@Renton: oamenii folosesc pluralul de politete cu exceptia vinzatoarelor foarte prost educate. Nu cred ca vorba aici de evolutia limbii ci de involutia respectului fata de ceilalti.
@mrx: cum voiai sa ti se adreseze?
„Dumneavoastra cit timp petreceti la veceu pe zi?” nu suna bine; ea avea 20 de secunde sa te intrebe despre cacare si sa-ti si spuna de Stefan si sa-ti si ofere pastila rox deci nu avea timp sa va intilniti de 3 ori inainte; sa te ia de mina si sa-ti spuna „tu” nu putea din cauza televizorului in care era inchisa
Auzi, am o nedumerire mare: ai inghitit macaroana aceea pana la urma ? Sau ti-a stat in gat de la asa un „soc televizat” ?! :)
@david: nu mai rețin, probabil din cauza șocului.
In oferirea de noi produse potentialilor noi clienti se foloseste in comunicare doar persoana a II-a singular, cazul de fata „tu” pentru a sublinia, demonstra, convinge pe pacalit, ca El este cel pentru care s-a creat produsul, pentru el si pentru nevoile lui…
Acum, nu stiu cat m-ar deranja acest aspect al conversatiei, cat ma deranjeaza faptul ca imi insulta inteligenta…
Reclama aia super idioata si revoltatoare la nu stiu ce anti-alergic, care-mi spune direct ca sa cumpar produsul deoarece 5 romani din 5 „pot” fi alergici… Ma mai pun ca mi-a zis si „tu”?
ca sa nu mai spun de stima de sine, scazuta a cetateanului roman: de cand „eu” am devenit „dumneavoastra”?