despre hack

(toată povestea care urmează încearcă să nu folosească noțiuni legate de calculatoare dar se adresează cu subînțeles calculatoriștilor, care nu au citit pasajul acesta deci își vor da seama pe parcus că sînt vizați)

Ce este hackul

Hackul este folosirea unei chestiuni în alt scop, în alte condiții, în combinații sau cantități altele decît cele pentru care chestiunea a fost gîndită și creată. Chestiunea poate fi cam orice: sculă, obiect casnic, model de tricotat, metodă de chitară, curent electric etc.

Pare destul de simplu de recunoscut un hack dar am constatat că nu e. Dacă se întîmplă să-ți poți rezolva rapid și ușor o problemă folosind o unealtă, resursă sau tehnică la îndemînă, de obicei asta e destul. Ai rezolvat problema, de ce să cataloghezi soluția drept hack?

Exemplu concret de studiu: să bați cuie cu un microscop (ce absurd – cine ar putea vreodată face așa ceva?).

Calitatea unui hack

Rezolvă rapid sau cu foarte puține resurse o problemă (comparativ cu calea cea dreaptă).

Concret: nu are rost să te duci pînă în atelier dacă ai de bătut un cui în laborator. Microscopul Zeiss negru e de fier, e exact în fața ta și are o talpă care poate rezolva cuiul în discuție pe loc fără recurs. Rezolvarea e rapidă (drumul pînă la atelier poate lua cîteva minute), consumă puține resurse (nu obosești coborînd scările pînă la atelier și urcîndu-le înapoi) și sigură (microscopul e sigur în fața ta pe cînd atelierul poate fi încuiat sau ciocanul poate lipsi momentan fiind folosit de vreun bătrîn care nu a vrut din cine știe ce motive religioase să se dedea la hackuri).

Defectul unui hack

Defectul principal este că hackul nu ține cont de viitor, el rezolvă rapid problema fără ca autorul să fie interesant de consecințele soluției.

Concret: ce se va întîmpla peste jumătate de oră cînd va trebui folosit din nou microscopul în scopul pentru care a fost conceput și creat? Cuiul s-a dovedit încăpățînat, talpa microscopului se pare că nu a fost corect calculată (cel puțin nu pentru un cui atît de mare) așa că s-a rupt. Unde-s vremurile cînd te puteai baza pe sculele nemțești?…

Cum recunoaștem un hack

Răspundeți la trei întrebări ușoare:

• Subiectele și predicatele implicate în acțiune sînt folosite așa cum se cuvine (mai exact în felul, scopul sau cantitatea în care au fost gîndite și create)? Știu că e vag dar nu avem alte instrumente mai precise la îndemînă. Bunul simț e o noțiune discutabilă și subiectivă. Unii matematicieni încearcă să demonstreze chiar imposibilitatea existenței lui în galaxie.
• Am mai văzut oameni în situația noastră folosind așa cum intenționăm noi subiectele și predicatele în discuție?
  • Dacă nu, avem un suspect de hack – oamenii de pe planetă sînt mulți, dacă era valoare în toată treaba, probabil deja ar fi fost descoperită de savanții japonezi. E posibil totuși – teoretic – să fim deschizători de drumuri dar e bine să fim prudenți (sună a Urania).
  • Dacă da, au trăit cei implicați să vadă și ziua de mîine? Le-a fost bine? Părinții lor știe?
• Ce ne facem mîine (poimîine, săptămîna viitoare) cînd va trebui să folosim din nou chestiunea. Sau doamne ferește să o extindem, multiplicăm, folosim și în biroul de alături sau va veni un coleg nou care va vrea și el? Dacă răspunsul este “vedem noi atunci”, soluția este hack 100%.

Concret: microscopul a fost conceput, creat și cumpărat pentru a bate cuie? Sau măcar pentru a bate… altceva-uri? Ați văzut alți oameni folosind microscoape în mod curent pentru a bate cuie? Oare de ce? Dacă vrem să mai batem cîteva cuie mai tîrziu, ne ajunge tot microscopul ăsta sau avem nevoie de unul mai puternic? Dar dacă doamne ferește mai vrem să ne uităm la ceva bacterii? Da, știu, îmi fac prea multe probleme.

Clasificarea hackurilor

• hackul de scop: microscopul are scopul de a ne uita cu el la lucruri, ființe, fenomene, noțiuni, idei sau concepte, nu de a-l folosi la bătut cuie.
• hackul de mod: să bați cuiul în cap cu putere, în mod barbar, fără nicio considerație pentru el e un hack de mod. Utilizarea normală a microscopului ar fi cu respect și atenție.
• hackul combinativ: să folosești microscopul împreună cu niște făină de soia și o pană de păun alb pentru a scoate cuiul odată bătut. Combinația descrisă nu este una gîndită și testată pentru a scoate cuie.
• hackul cantitativ: să folosești un microscop ca să bați un cui e un hack. Să folosești un microscop ca să bați cinci cuie e tot un hack (ciudat, deci nu e multiplicativ?) și în același timp o dovadă de noroc. Să folosești cinci microscoape ca să bați mai repede un cui, ăsta e un mega-hack (deci e multiplicativ totuși dar numai uneori).
• hackul valoric: să nu mai plătești furnizorul pentru că s-a stricat microscopul în garanție (auzi tupeu, mai vrea și bani!).

Hackurile atrag alte hackuri

Dacă ai acceptat să cedezi la hackuri înseamnă că poate ești predispus sau poate presiunea e prea mare. În orice caz, răul e deja început. Care e cea mai scurtă și mai necostisitoare cale de a-l repara? Un alt hack. Oricum soluția e deja compromisă de la prima cedare, ce rost mai are să ținem la puritate?

Concret: problema cu talpa ruptă a microscopului se poate rezolva ușor și imediat cu alt hack: tăiem o bucată de lemn din piciorul scaunului și proptim microscopul (să nu cadă), adică alt hack. Scaunul se va rupe și în cădere vom lovi dulapul cu reactivi din care se va scurge un acid foarte, foarte puternic și necunoscut care va topi podeaua și va perfora scoarța terestră ajungînd pînă în centrul Pămîntului. Odată ajuns acolo, acesta va produce o explozie fără egal. Finalul exemplului concret.

Cînd e de acceptat un hack

• cînd ne jucăm (fără obiecte ascuțite, substanțe periculoase, numai cu alți copii cuminți și supravegheați de un adult. Și în niciun caz la curent!)
• cînd viitorul nu mai contează
• cînd viitorul nu mai există
• cînd viața sau integritatea corporală vă sînt amenințate.

Hack și inventivitate

Hackurile sînt aproape întotdeauna asociate cu inventivitatea. Asta ar putea duce la concluzia că ele sînt un lucru pozitiv: la urma urmelor inventivitatea este un atribut foarte valoros și nu o găsești chiar pe toate drumurile.

Inventivitatea este un lucru excelent cînd e controlată de rațiune. Un individ poate fi foarte inventiv în timp ce se cațără pe un munte. Poate folosi în favoarea lui cele mai neașteptate mijloace și resurse. Va ajunge mai repede în vîrf și va constata că a folosit o grămadă de inventivitate pentru a ajunge într-un loc de unde nu are idee cum și dacă mai poate coborî. Se poate spune că individul a fost prea inventiv pentru binele personal. Așa poate arăta inventivitatea necenzurată de rațiune.

Uneori inventivitatea poate să rănească. Hackurile sînt materializări ale inventivității care precis rănesc – dați-le doar ceva timp.

Oameni și hackuri

• Oamenii proști nu sînt capabili de hackuri. Ei le respectă, ar vrea să li se întîmple și lor, și le doresc pentru a fi acceptați de colegii lor care glumesc pe teme complicate și tehnice.
• Oamenii inteligenți sînt plini de hackuri. Ei le iubesc și glumesc jucîndu-se cu ele. Cu cît sînt mai complicate și mai elaborate, cu atît mai satisfăcătoare. Merită amintite în mod special hackurile recursive, hackurile fractale, cele infinite, cele perpetue mobile sau imobile și cele paradoxale.
• Oamenii înțelepți se luptă cu demonul interior (și de cele mai multe ori reușesc) să nu le pună în practică. Și ei au fost inteligenți, și ei le-au iubit și de fiecare dată au fost înșelați și trădați de ele.

Întrebare pentru acasă

Cum e posibil ca avînd în vedere toate acestea și încă altele pe care poate nu le-am avut în vedere, hackerul să fie o persoană cu conotații pozitive?

Bibliografie: wikipedia.org