După întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului (da, știu cum sună și nu-mi cer scuze) am rămas cu o jumătate de concluzie: dacă vrei să măsori cât de vie e persoana din fața ta, încearcă să îi evaluezi relația cu pasiunea. Ai vreo pasiune? Adică activă să fie pasiunea zic. Se exclud pasiuni de tipul miss universe (balene, călătorii, imitații de blănuri artificiale) sau alergatul (care e un fel de pasiune pentru anestezie generală, similară cu pasiunea pentru ceai de opioizi). Dacă auzi ceva concret și convingător la întrebarea asta, este posibil să ai în față un om încă viu.
achesez la ideea cu pasiunea dar abordarea ta selectiva in legatura cu ce merita si ce nu e aiurea
orice te pasioneaza e super bun
Știu că e aiurea pt că tu fugi :)) Eu vad fuga ca pe o modalitate să te distanțezi, nu să te apropii de existență, my bad!
De acord cu Aburel. Modul tau de a masura e bun dar etalonul poate fi orice (ok, in afara de miss univers; desi pina la urma poate si aia).
Rentoane vezi ca esti de acord cu un criteriu din cele 2? :) sa zic mai clar de ce le-am folosit: criteriul „miss universe” e pura minciuna, fake total. Criteriul „fugă” e contrar sensului, fuga e evadare, e inversul pasiunii, te relaxeaza, de detașează. În general orice efort susținut care se termină în implicații hormonale nu are legătura cu pasiunea. Pasiunea e despre creier treaz, activ, acut, nu amorțit intenționat. Acuma … vorba site-ul cu același nume: „euasazic”.