fițe de timișoreni la 20 de ani și o zi-două

De prin ianuarie ’90, de fiecare dată cînd aud cîte un timișorean cum declară amețind de mîndrie că TIMIȘOARA e aia de ne-a scos din comunism, mă simt puțin penibil – penibil de timișorean.

Unii își alimentează orgoliul, conștient sau nu, cu impresia că România datorează ceva „spiritului Timișoarei”, că timișorenii din înalte idealuri și pe baze morale și ideologice au făcut o faptă demnă de recunoștința nației. Ce penibil. Nu fapta e penibilă! Fapta e cu totul salutară. Penibil e modul cum se pun în cîrca „meselor” lucruri de care ele bietele nu au fost niciodată vinovate: morala, ideologia, setea de dreptate și democrație, idealurile sociale înalte.

Fapta măreață pentru care timișorenii cer(șesc) respectul care nu prea vine are alte cauze, complet nedemne de cine știe ce stimă: timișorenii au cedat de foame mai repede decît alții. Foamea i-a dus pe oameni în stradă, nu dorul de democrație sau libertate. Astea sînt aiureli pentru istorici amețițo de prafurile adunate pe cărți sau pur și simplu impostori de dragul de a romanța o ratată teză de doctorat.

Revoluția a plecat de la Timișoara din întîmplare. Noi am fost puțin mai sensibili decît alții la foame. Atît. Pentru asta cu greu merităm respect dar așa, din condescendență, îl mai primim la cîte o aniversare.

Dacă timișorenii aveau o urmă din spiritul de care se mîndresc unii din ei, aveau șansa să confirme asta la exact 20 de ani. Puteau să le dea peste nas celor ca mine, jenați de mîndria exacerbată de a fi timișorean, confirmînd că au convingeri. Aiurea! Acum sînt ceva mai sătui timișorenii mei. Acum nu mai stau la coadă la ulei sau zahăr, acum au circ la televizor 24 din 24. Cam atît le-a fost cu mărețele idealuri. Cu burta puțin mai plină, cu 3 grade în plus în apartamente lumea se vede din altă perspectivă: comunismul ce li se vîntură în față de noua propagandă a securistului reales îi ingrijorează, Moscova îi face să tremure privind la televizor cu snacksurile în mînă și rîgîind plini de spiritul Timișoarei. Moscova le dă bătăi de cap, nu aceiași securiști care îi conduc și acum, nu procuroarele care dădeau atunci mandate de arestare în alb și care și acum sînt cățele de pază ale democrației. „Spiritul Timișoarei” se termină odată cu foamea. Cînd nu mai ți-e foame începi brusc să pui botul la aceeași propagandă pe care altă dată o urai, îți dorești din nou măcar subconștient ceva dușmani trași în țeapă în piață – fie ei și 322 de parlamentari. Snacksuri să fie pentru ziua execuției și să nu ne taie curentu să vedem cum îi termină pe mizerabili.

Zilele astea, cineva foarte subtil și ironic, ne dă peste nas nouă timișorenilor amintindu-ne ce ocazie am ratat: ocazia să confirmăm că în decembrie 1989 nu ne-a fost doar foame. Că aproape de fiecare dată cînd românii fac o măreață faptă bună, ne grabim cu prima ocazie să demonstrăm că a fost doar o eroare, că nu putem fi suspectați în cele mai mărețe momente ale existenței de mai mult decît eventual de o foame executivă. În rest, mîndri timișoreni ce sîntem, cu snacksurile în mînă în fotolii, la televizor, cu saliva curgîndu-ne a inteligență pe piept, ne uităm la ecranele acum colore, la propaganda ce acum ni se dă la liber și facem securiștii mîndrii de reușitele lor propagandistice din ultimul cincinal.

Bravo Timișoara, ai confirmat! De acum orice Austro-Ungarie s-ar jena să te aibe – putem fi liniștiți, în halu’ asta nu ne-ar lua nici dracu. Ai demonstrat că nu ești din Europa aia. România te merită pe deplin.

10 thoughts on “fițe de timișoreni la 20 de ani și o zi-două”

  1. Te asigur ca eu si cei 6 prieteni cu care am fost la "revolutie" in noaptea de 16/17 dec. '89 eram satui. Se gasea pe piata neagra carne de la Comtim si aveam si bani sa o cumparam.

    Dan Boncata

  2. @Dan: te cred ca ai fost satul. Nici eu nu ma pot plinge ca am fost flamind. Nu sint la fel de sigur ca esti reprezentativ pentru majoritate – ba sint chiar sigur ca nu esti. Majoritatea nu citeste bloguri, necum sa posteze raspunsuri. Majoritatea se uita cu nedisimulata satisfactie cum i-o trage Nikita lu Oaza Zavoranu de exemplu. Majoritatii ii era foame. Poate tu sau eu nu am stat la coada la lapte sau zahar dar cineva – MULTI – sigur stateau, altfel nu aveau cum sa apara cozile alea pe strazi. Nu stateau ei acolo de prea bine sau de multa marfa ieftina la negru ;-) Ei au iesit de foame si acum nu ar mai iesi. Ei sint majoritari.

  3. Nu te cunosc si nu vreau sa te jignesc. Ca sa iesi in strada in acele zile iti trebuia mult curaj. Te rog sa respecti asta, inclusiv la cei care stateau la cozi. Stateau la cozi ca sa aiba cu ce-si hrani copii.

    Dan Boncata

  4. @Dan: nu am niciun comentariu negativ la adresa faptului ca oamenii stateau la coada! Din contra, erau victime ale unui regim (pe care nu se dadeau prea tare peste cap nici atunci sa-l dea jos – altfel l-ar fi dat mai demult de '89). Nici nu am o umbra de intentie sa desconsider fapta de a iesi atunci in strada. Recunosc ca e nevoie de curaj pentru asta. Ma intreb doar daca motivatiile erau atit de inalte cum pretindem (cu tot respectul pentru faptele DE ATUNCI ma intreb). Am avut sansa sa aratam acum la 20 de ani ca stim ce a fost securitatea, ca stim ce a fost propaganda, ca stim cine ne-a condus atunci ca pe vite si cine ne-a impuscat apropiatii (Basescu e unu din cei din fruntea sistemului care atunci ne-a indobitocit, Monica Macovei era procuroare fruntasa la arestat infometati rebeli). Ce am facut? L-am reales. Fara sa fim obligati, fara cel de-al 14-lea concrez. Aici se opreste – cu regret – consideratia mea.

  5. Si eu am fost suparat atunci cand a fost ales prima data Iliescu ca presedinte. Am intles, din pacate, ca asta este jocul democratiei. Participam la alegeri si ne supunem majoritatii. Poate ca majoritatea va decide sa aleaga pe altcineva la urmatoarele alegeri.
    "Atunci" nu m-am simtit condus de nimeni. Oamenii despre care vorbesti faceau parte din sistem. Le-a fost usor sa preia puterea.

    Dan Boncata

  6. @Dan: sigur – slava domnului – ca majoritatea va decide pentru altcineva la urmatoarele alegeri. Sper ca macar atit sa ramina din constitutie. Ar putea sa fie ales Boc dupa demn de urmatul model rusesc si Basescu sa-i devina prim ministru :-)

    Oamenii despre care vorbim preluat si au pastrat puterea. Au dat-o din mina in mina de fiecare data la unii de-ai lor. Nici macar Emil Constantinescu nu a fost vreunu foarte departe de sistemul dinainte de '89 desi el a fost poate cel mai putin aproape dintre conducatorii de dupa '89. Inca nu am reusit sa ne lepadam de cosmar. Puteam totusi sa nu-l savuram asa de profund, sa nu tragem asa de tare in piept exact din cei mai imputiti securisti ai vremurilor alora nefaste. Erau 22 de milioane de romani, 99.9% mai demni (moral) de a ajunge presedinti decit ce avem. A fost chiar greu sa gasim si sa alegem asa de bine… ;-)

  7. Mi-a placut de Crin Antonescu dar am simtit ca nu este inca pregatit sa devina presedinte. Poate la urmatoarele alegeri. Sau poate trebuie sa se nasca o alta generatie de politicieni. Pana atunci … supravietuim!

    Multa bafta!

    Dan Boncata

  8. E usor sa spui ca trebuie sa se nasca o alta generatie de politicieni. Eu constatam cu alte cuvinte in postul asta ca mi-e teama ca trebuie sa se nasca o alta generatie de alegatori. Dintre ei vor fi si politicienii de care zici tu.

  9. "Haideti sa vedeti ca s-au adunat niste oameni in strada" zise matusa-mea. Am iesit cu totii si era o gramada de oameni in strada care aruncau haotic cu pietre si aveau bîte. Dupa o vreme mi s-a facut frig si am intrat inapoi in casa. "Haideti sa vedeti ca acum canta Hora Unirii!" a zis ea, si am iesit din nou: un individ dadea tonul catre ceilalti: "hai ba mai cu putere, unu, doi trei si!".. A doua zi am iesit cu matusa-mea la plimbare si am vazut semafoarele de la pod sparte si pe jos o multime de bolovani care erau de fapt pietre de rau, din alea albe, mari cat pumnul si netede. Am mai fost sa luam baloane de sapun insa magazinul care le vindea fusese incendiat peste noapte. Pe locul magazinului aluia a crescut mai tarziu Magico si pana mai ieri-alaltaieri, Leonardo. In rest, nu imi prea mai aduc aminte sau e in ceață…

    Am vrut numa' sa zic cum a inceput pentru mine revolutia din 1989, pe cand aveam 7 ani si ma aflam pe Tudor Vladimirescu 9, vis-a-vis de restaurantul Flora, la 2 strazi de casa lui Tokes.

    Nu o sa uit niciodata pietrele alea de rîu. Abia mai tarziu am facut legatura si mi-au devenit edificatoare.

Dă-i un răspuns lui Anonymous Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *