Pentru că Grecia nu mai e la modă în materie de „benching” m-am îndreptat spre Olanda. Am „aplicat” pentru un cont la ING. Am fost invitat la un interviu care a cuprins diverse întrebări mai mult sau mai puțin intime. Una mi-a atras atenția în mod deosebit:
– Aveți ceva legături cu Statele Unite?
– @#$!!%
M-am speriat puțin. Doamna a sesizat și a ridicat din sprânceană, nu ca să mă intimideze ci ca să văd că a înțeles, că e OK cu asta și că deși suntem filmați încă mă înscriu în parametri fiziologici ai unui cetățean probabil sincer.
– Ăăăă… nu prea înțeleg, am un ceas cumpărat din Statele Unite, se pune?
Doamna nu s-a așteptat la atâta sfidare.
– Nu (zâmbet profesional înțelegător). Dacă aveți ceva legături… știți dumneavoastră…
Știu că sunt paranoic dar asta nu însemna că acest “știți dumneavoastră” nu ascundea ceva. M-am hotărât să scurtez pentru că mă bătea violent aerul condiționat setat pe 16 grade direct în cap.
– Nu știu să am legături cu Statele Unite în sensul în care bănuiesc că e formulată întrebarea. Am fost cât am putut de prudent în exprimare ca să nu risc să descoperim împreună – eu și cu doamna – un bug la poligraful din norul de peste mări și ocean.
– Dar care e motivul acestei întrebări, ce s-ar fi întâmplat dacă aveam?
– Atunci urma un interviu separat îmi răspunde doamna scoțând de sub hârtiile de pe birou un formular de câteva pagini și fluturându-l cu un explicit “nu-ai-vrea-să-încercăm” pe față. Mi-a adus aminte de asistenta din Zbor deasupra unui cuib de cuci. Adevărul e că nu vroiam să încercăm așa că am continuat cu alte intimități și încet încet ne-am apropiat de finalizare:
– Veți primi un e-mail și două SMS-uri pentru activarea cardului.
– Bine, aștept.
A mai completat doamna niște hârtii, m-a mai bătut în cap aerul condiționat vreo 5 minute dar niciun SMS.
– Nu ați primit SMS-urile?
– Încă nu.
– Hm, trebuia să le fi primit.
Am verificat din nou, nu erau. Doamna s-a hotărât să mai așteptăm și mi-a transmis decizia ei folosind limbajul nonverbal, răsfoind prin hârtii ignorându-mă îngândurată. După alte câteva minute doamna părea deja îngrijorată:
– Nici acum nu ați primit SMS-urile?
– Nu, aș fi auzit dacă veneau dar verific totuși.
Nu veniseră. Am încercat să o liniștesc pe doamna:
– Uneori mai întârzie…
Doamna era cu adevărat preocupată de faptul că nu am primit SMS-urile. Atât de preocupată că s-a ridicat de pe scaun și a pornit decisă spre… un perete unde nu vedeam nimic special, nici telefon, nici dulap nici măcar ușa toaletei. M-am speriat puțin. Ce își putea dori doamna cu fizic de halterofilă olandeză de la acel perete alb și aparent lipsit de viață în legătură cu întârzierea SMS-urilor mele? La finalul celor 20 de secunde de deplasare hotărâtă, doamna se ridică pe vârfuri și întinde mâna în sus spre o nișă pe care nu o observasem. Mă ridic cu gura căscată să văd cuibul de cuci. Văd cum doamna scoate din priză un ștecher, stă puțin cu mâna în aer și îl bagă la loc. Noroc că era înaltă, altfel nu ajungea la priză. Nu face doi pași spre mine doamna că aud telefonul: cling cling – cling cling. Două SMS-uri, exact așa cum prevestise ursitoarea. Doamna vine la birou, mă îndrumă spre bancomatul unde să îmi setez PIN-ul pe baza informațiilor din SMS-urile proaspăt primite. Fac asta cu succes deși gândul îmi era la ștecher, la doamna, la coincidența cu sosirea SMS-urilor, la impresia explicită că doamna știa că SMS-urile vor veni exact atunci, la posibilele legături cu Statele Unite de care să nu îmi fi amintit când mi s-a acordat șansa. Am încercat să mă comport normal până am terminat toate formalitățile și doamna mi-a urat ceva de plecare la care nu am fost atent din cauza acelorași gânduri care mă măcinau: care a fost faza cu ștecherul? Are vreo legătură cu Statele Unite?
Am salutat, am mulțumit, m-am ridicat și în loc să plec spre ușă am luat-o “din greșeală” spre peretele cu priza prin care ajunsesem să cred treceau SMS-urile. Am ajuns destul de aproape să văd misterul ascuns după nișă: un modem GSM clipea mulțumit că doamna l-a resetat. Ce cloud? Ce secol 21? În domeniul bancar lucrurile se mișcă în alt ritm. Aparent fiecare sucursală, punct de lucru sau tonetă are în dotare un modem GSM și expedierea de SMS-uri e o afacere strict locală. Cum toți clienții băncii o știu, orice modem se mai blochează, motiv pentru care doamna îi dă un reset sub centură. Una din condițiile îndeplinite la angajarea doamnei a fost probabil înălțimea minimă necesară pentru a ajunge la priza de unde se resetează modemul.
Dacă aș fi în echipa IT a companiei aș propune modernizarea sistemului: cu doar două cabluri prelungitore aș aduce priza lângă biroul doamnei așa încât să nu fie nevoie ca doamna să se mai deplaseze și să se întindă până la priză. Dacă s-ar aproba un buget mai generos aș propune ca triplu’ să fie dotat cu întrerupător (luminos!) așa încât doamnă să poată să-l reseteze cu piciorul de sub birou, fără ca clientul să suspecteze ceva.
Chiar așa, tu cu cine faci “benching”? Ceva legături cu Statele… Unite? ;) Cum ce legături?…
Mi-a placut exprimarea cu bugul la poligraful din norul de peste ocean :)
Iar cat despre benkingul meu, eu oricum sunt deja demult in toate bazele de date, si odata cu mine toti prietenii, cunoscutii, si cei cu care m-am intersectat intamplator pe strada.
Bine ai venit in baza de date, iti place ce index fain avem?
mie mi se pare ca ai mare talent de povestitor si e pacat ca nu scrii mai mult
nu trebuie sa fie neaparat despre realitate, poate sa fie si desprea domeniul irealului sau ceva