În grele vremuri de criză, cînd băncile “se luptă disperate pentru supraviețuire” cu recuperarea creditelor imposibil de restituit de bieții români fără de judecată, la Timișoara, lîngă Spitalul Județean, pe nici 150 de metri de stradă, raportăm cu mîndrie sărbătorească deschiderea a celei de a 6-a bănci.
Frizerii, cofetării, magazine alimentare, librării, casierii ale operatorilor de cablu și altele au fost pe rînd înlocuite de sedii de băncuțe ornate cu plastic în exces și colorate cu maxim prost gust.
Acum omul poate mînca în tihnă un hamburger cu cadmiu și trece peste drum unde are de ales din larga paletă de servicii (ca să nu le spun “produse”) a încă unei băncuțe care are o caracteristică unică în peisajul celor 150 de metri de stradă: e colorată în alb cu verde – singura combinație financiar-cromatică lipsă pînă acum în cartier.
Mă întreb de unde atîta efervescență la ei. Dacă te duci la Zurich nici poveste de ceva cît de cît asemănător, poate și din cauza decalajului de cîteva sute de ani în evoluția speciei. E drept că acolo astfel de tarabe de plastic nu ar putea fi afișate la stradă în primul rînd dar 6 sucursale de bănci pe 150 de metri nu am văzut nicăieri.
Diferența dintre elvețieni și români în privința creditelor este că în timp ce elvețienii le dau, noi o luăm.