casă de nesănătoși

Meandrele imprevizibile ale existenței m-au purtat săptămîna asta printr-un loc unde demult tînjeam să ajung dar nu am găsit niciodată răgazul sufletesc: Casa De Asigurări De Sănătate A Județului Timiș.

Gata cu poezia!

Casa

De ce am ajuns acolo? Din cauză că medicul de familie deși aparent vede pe calculator că sînt asigurat și cu plata la zi, solicită odată la 3 luni o adeverință de la casa sus numită de la fiecare bolnav. Frumoasă tradiție.

Cine e imbecilul în toată combinația nu mi-e foarte clar dar să presupunem aproape prin absurd că în țara de rahat în care trăiesc, fiecare asigurat în sistemul public de sănătate are obligația la un pelerinaj trimestrial pe la asiguratorul obligatoriu – așa – ca să îi reamintească dimensiunea mizeră a propriei persoane în comparație cu binefăcătorul lui – STATUL ROMÂN.

Sînt atîtea lucruri de povestit despre acest cancer al României care este sistemul de sănătate. Vizita asta la bancherii sănătății noastre mi-a arătat punctual cît dispreț pentru cetățean și cîtă prostie fecundă îi animă.

Amănunt: programul cu publicul – publicul care conform medicului meu de familie – are obligația ca odată la 3 luni să stea la o coadă de 650 de persoane pentru Adeverință, este de luni pînă joi, de la ora 8:30 pînă la 13:30. Cei care muncesc în intervalul ăsta ca să-și plătească printre altele și asigurarea de sănătate, ducă-se.

Anunț

Pînă aici totul e normal pentru țara România. Ce ar fi de comentat?

Pe alt perete, un alt anunț îi informează pe viermii de cetățeni că programul de lucru cu publicul este întrerupt de o pauză de masă de jumătate de oră de la 12:00 la 12:30.

Așadar contribuabilii care stau la coada de 640 de persoane de la ora 8:30 dimineața, așteaptă jumătate de oră din programul oricum prea scurt de lucru pentru că mizerabilii care îi batjocoresc nu pot să mănînce DUPĂ programul cu publicul, adică la ora 13:00 ca să nu-i mai facă să aștepte pentru încă o oră de lucru după pauza de masă.

Cît de nespus de infinită poate fi nesimțirea și prostia celor care administrează această casă de toleranță a sănătății județene Timiș? Fără număr.

4 thoughts on “casă de nesănătoși”

  1. Cred ca ceva e in neregula cu medicul de familie. Dupa cum ai zis, acum au toata situatia online. Cu toate astea, cica trebuie din cind in cind adeverinta ca esti angajat… eu nu prea inteleg asta, ca unii nu-s angajati ci liber… cugetatori. aia cum or proceda?
    asta imi aminteste de un spatiu unde aveau calculator, dar niste contopisti notau de zor totul si in niste registre. si ma tot intrebau ce am patit, iar eu ma holbam fara sa inteleg.

  2. Sper ca medicul de familie nu intelege cum merge treaba. Pauza de masa la 12:00 e glorioasa, altfel nu shtiu ce sa spun. A facut cineva plingere in legatura cu asta? NU! Deci e de bine.

  3. @R: si cei care tineau evidente pe calculator trebuiau sa tina evidenta manuala in registru „ca sa nu fure”. Clientii mei aveau discutii interminabile cu controlorii ca sa poata macar sa listeze evidenta din computer si sa scrie de mana numai totalul zilei in registru.
    Asta era acum fo 15 ani si nu cred ca s-a schimbat.

  4. @aburel: un pic fara legatura cu ce spui, cind eram in liceu, am fost rugati sa facem un tabel. Auzisem ca exista un program numit excel, dar pentru ca cine ne rugase nu era prieten cu profii de informatica, atunci cind am intrebat noi cu inocenta: „trebuie sa fie o metoda sa calculam mediile fara sa scriem la capatul fiecarei linii a tabelului cu 250 de linii formula =average(bn:fn, care e?” ni s-a raspuns: descurcati-va cu helpu` si… evident, am scris de 250 de ori formula. Nu iti mai spun ce am facut dupa, dar daca ghicesti, ce dadea mrx, un pepsi?:))

    in ce priveste registrele, eu zic sa fie ca-n numele trandafirului, unse paginile cu ceva „bun” poate asa se mai schimba trebile prin romania

Dă-i un răspuns lui Aburel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *