dușmanul

Am primit un powerpoint ambulant cum sînt cele despre lumina din suflet, omul bun, pomul copt sau România pitorească. Are în el tot felul de poze, unele destul de bune. De departe cea mai bună mi s-a părut asta:

De ce mi s-a părut așa de bună? Pentru că eu o vedeam în felul meu personal (să spun anormal? – atipic e mai bine). Deși ea era mult mai simplă, valoarea pe care i-o dădeam era una care mă atingea direct pentru că venea nu de la scriitorul biletului ci de la mine așa că am rezonat previzibil.

---

Pe vremea facultății, imediat după revoluție, în Piața Operei (nu știu ce nume o mai fi avînd acum că niciun nume de stradă nu a fost la nivelul speranțelor noastre decembriste așa că le-am schimbat – pe unele și de 3 ori), în Piața Operei din Timișoara zic (și nu mă mai lăsați să mă întrerup!) era plin ochi de vînzători de cărți și ziare. Toate cărțile pe care nu le citisem pînă atunci deși aș fi vrut erau disponibile, întinse zeci de metri pe jos la vînzători ambulanți.

Căutam cărți SF ca un viitor inginer care urma să se respecte și le cam aveam pe toate care mă interesau așa că vînam noutăți. Urmăream metru după metru de cărți după vreuna nouă și la un moment dat mi-a sărit în ochi o imagine necunoscută cu un titlul ieșit din comun: DUȘMANUL.

M-am oprit și i-am arătat-o stupefiat lui Aburel, comentatorul profesionist care mă ajută moral să nu opresc mașina virtuală cu blogul.

Mă uitam prostit (fascinat?) la carte și nu îmi venea să cred ce vedeam. Era cel mai tare titlu de carte SF din zonă.

Aburel se uita la mine la fel de prostit (sigur nu fascinat) și nu înțelegea nimic:

– Ce e cu cartea aia??

– Păi tu nu vezi cum îi zice??

– Ba da. Și ce e cu ea?

Cred că în afară de Ciberiada (care a fost o traducere fără echivalent cunoscut de mine în sens pozitiv), DUȘMANUL mi se părea cea mai bună traducere de la Eva încoace.

Aburel nu înțelegea, eu nu înțelegeam ce nu înțelegea el și în final explicația lui a năruit totul:

– Ce e așa special? Dușmanul…

– Duș…manul? Of… Era așa un titlu bun…

Eu din prima secundă am citit complet altceva, mi se părea ca ar fi DUȘ-MAN-ul (Shower-Man), maniacul care face duș sau ceva similar – tradus liberal foarte bine. Cu greu am acceptat soluția banală: maniacul care face duș era de fapt un amărît inamic intergalactic.

Cînd vezi altceva decît ar trebui lucrurile pot fi sublime dar de obicei treaba nu ține mult.

---

Revin la poza de mai sus. Rîdeam ca prostul în fața ei. Așa umor bun nu am mai pățit tot din anii ‘90 de pe vremea Divertisului inspirat. Mă uitam la poză și nu mă puteam opri din rîs. Am dat-o și altora care au zîmbit și ei fără să mă întrebe clarificator așa cum acum aproape 20 de ani a făcut-o Aburel: alo, ce-i cu tine? Oprește-te.

Am dat-o și unui suflet trist și fără suflet care nu a împărtășit deloc extazul meu umoristic. Cică nu e așa hazlie treaba cu “Angajăm vânătoare”, cică e doar o omisiune.

– Ce omisiune? zic mirat.

– Z îmi răspunde sec omul normal.

– Ce Z?

– Z de la vânZătoare.

Aaaaah, din nou, exact ca la dușmanul, totul s-a năruit! Ce lume tristă…

Ce citisem eu din prima secundă? Ceva fabricat de umorul defect de prin neuronii mei părăsiți, rămași să stingă lumina: că oamenii vor să angajeze un vînător de sex feminin. Cum i-ar putea spune femeii vînător altfel decît…. VÎNĂTOARE?