baza de date

Nu demult am fost la cumpărături la aproapehypermarketul Auchan. Față de alte stabilimente similare trebuie să recunosc că în Timișoara cel puțin, personalul este mult mai civilizat (doamne păzește de o experiență de client Metro). Pentru unul din produsele cumpărate aveam nevoie de factură așa că la finalul ședinței de cumpărături m-am dus la biroul de relații cu clienții ca să obțin hîrtia. Am ajuns la domnișoara care se ocupa de domeniu care m-a întrebat dacă am mai cumpărat cu factură de la Auchan ca să vadă dacă datele de identificare sînt deja introduse în calculator. Am răspuns afirmativ la care drăguța domnișoară mi-a replicat “înseamnă că vă avem în baza de date”. Baza de date? Pe loc mi s-a aprins involuntar un beculeț interior.

Mi-am lungit puțin gîtul spre elcedeu din interes profesional: ia să vedem baza de date.

– Îmi spuneți vă rog numele firme?

– Da, XXXXXXXX.

Ecranul (desktop) era, așa cum mă așteptam din partea unei atît de frumoase domnișoare, PLIN OCHI de icoane. Mouse-ul oscila haotic printre ele căutînd parcă baza de date.

– Cu ce literă ați spus că începe?

– Cu X…

Întrebarea mi s-a părut cel puțin ciudată în contextul în care cursorul mouse-ului oscila haotic pe desktop, fără ca vreo aplicație să fie deschisă măcar.

– Ah, X… spune angajata, fericită că a găsit probabil baza de date.

Mă uit cu interes maxim la ce se va întîmpla și în momentul imediat următor, fata dă dublu click pe o icoană cu greu identificată:

Se deschide aproape imediat, după o atentă scanare, un fișier text în Notepad – baza de date.

Mă uit fără să îmi vină să cred. Baza de date cu clienții o reprezintă de fapt o grămadă de fișiere text pe desktop, organizate după litera cu care începe numele clientului. Mă uit cu o bruscă și maximă admirație la angajata din fața mea bănuind că probabil ea sau una din colege au fost arhitectele bazei de date.

În timp ce eu nu îmi reveneam, angajata în modul cel mai firesc începe să dea page-down într-un fișier text destul de lung, căutînd ochiometric ceva ce să semene cu ce a înțeles ea din numele firmei. Fișierul părea a avea reguli precise de editare, fiecare client era strict delimitat de o linie plină cu minus, ordine desăvîrșită ce mai ne lungim la vorbă.

– Ah, am găsit!

Selectează datele firmei, nume, cod fiscal, adresă etc, și apasă CTRL+C pentru a le copia în clipboard. Acum mi s-a aprins beculețul 2, de avarie: ce va face cu textul copiat? Că doar nu va factura din Wordpad.

Cursorul zglobiu minimizează fișierul X.txt și deschide o aplicație de facturare într-un DOS box. Așa mai vii pe acasă îmi spun deși ceva nu se potrivea totuși în peisaj. Fata dă un click pentru a poziționa cursorul pe prima rubrică avînd datele clientului și apasă CTRL+V (paste). În mod magic, toate datele clientului, numele firmei, codul fiscal, adresa, banca etc., aflate în cîteva zone de editare (textbox) se completează instantaneu și corect. Uau! Cum ai făcut asta îmi vine să întreb dar mi-e rușine să fiu umilit de factureuza de la Auchan cînd vine vorba de calculatoare așa că tac. Fata emite factura și la final face click maximizînd din nou fișierul X.txt de unde luase datele firmei pentru a-l închide. Atunci am înțeles totul: fișierul X.txt nu era un simplu fișier text scris de o operatoare ordonată, era ARTĂ. Datele clientului erau completate în X.txt cu tab-uri, cu enter-uri, EXACT așa ca la paste cu textul copiat în aplicația DOS, cursorul să sară de la un cîmp la altul pentru a completa corect toate rubricile cu datele clientului.

Mut de uimire și admirație am luat factura caldă încă și mi-am amintit vechea vorbă cît trăiește omul învață. Uneori poți lua o lecție neașteptată despre ce poate face un om hotărît în materie de baze de date destul de relaționale chiar și de la facturista din Auchan – de ce nu…