OPFV: aplicația românească numărul 1

Așa arată probabil cea mai folosită aplicație românească (pe teritoriul României):

E aplicația pe care tot românul a ajuns să o iubească pentru că ea ne ajută să dăm statului foarte mulți bani. Sintetic vorbind, toți banii posibil de delapidat sau furat de politicienii noștri dragi – cu ajutorul acestei aplicații sînt virați în contul „Bani de furat în curs de distribuire” sau cum se mai numește el în jargon, „Bugetul Statului”.

Sînt mai multe motive pentru care, dacă ai fi autorul acestui progrămel, ar trebui să te simți rușinat. Faptul că aplicația scrisă de tine este instrumentală în furtul a vreo 60% din buget (așa estimează unii cunoscători) nu l-aș include în listă. O să mă leg doar de altul dintre motivele astea.

Azi mi-a venit iar rîndul să-mi dau obolul la ciorăpeii vreunei elene sau la mașinuța sport următoare a vreunui mini-prigon. Încă nu m-am hotărît ce vor cumpăra din banii plătiți de mine ca impozite pentru prostia de a trăi în țara furată de ei.

Am deschis aplicața populară OPFV și mi-am amintit că nu știu conturile în care am de virat șaisprezeciuiala unică. Am deschis un PDF cu ordinele de plată de data trecută scanate ca să văd cui dau oficial banu’ și în ce cont.

Problemă: ai un singur monitor (aici trișez, puteam porni al doilea monitor ca să fac ordinele de plată dar mi s-a părut un deranj exagerat). Cum faci să ai simultan pe ecran PDF-ul „model” de unde vei copia, ochiometric contul și destinatarul mascat al banilor (adică trezoreria, nu înteleg de ce nu virăm direct la cocoș sau la videanu) și aplicația prin grația căreia reușești să le alimentezi cardu’ aleșilor.

Cu PDF-ul pot face cam ce vreau pe ecran dar cu aplicația populară nu. Ea a ales să aibe un …. „skin”. Nu a avut nevoie de bară de titlu, să o poți apuca și muta puțin la stînga sau la dreapta. Nu a avut nevoie nici măcar de margine prin care ai putea redimensiona fereastra (că îmi era ok să o mut copăcel din doi pași, redimensionînd-o repetat ca un adevarat hacker nerăbdător să plătească impozitul pentru cardul alesei turiste sau a bordurarului etern îmbujorat). Autorii aplicației populare au fost înclinați mai mult spre fațeta estetică a întorsăturii, drept pentru care, cu atîta gust, au tras un skin original peste fereastră (nu că-i frumoasă?).

M-am întins așa că recapitulez pe scurt: cum pot să văd pe ecran și PDF și aplicație populară cînd ea se plantează pe mijlocul ecranului de unde nu e chip să o muți. Nu puteam copia direct textul cu contul din PDF pentru că în PDF era imaginea scanată a ordinelor de plată vechi. M-am trudit să înghesui cumva PDF-ul mic de tot într-un colț dar nu a mers așa că mi-am achitat datoria trimestrială față de țară și mai ales față de aleși cu vreo 20 de ALT+TAB-uri cu care tot schimbam între ele, la fiecare 3-4 litere din conturile IBAN, aplicația populară cu PDF-ul.

Avînd în vedere că e mai greu să faci o fereastră să arate în halul în care ea arată mai sus decît să o lași (dracului) așa cum vrea sistemul de operare, adică să aibe bara de titlu la locul ei, eu zic că efortul autorului a meritat. Frumusețea a primat. E drept în detrimentul funcționalității dar cui îi pasă de toate astea în prima zi de 25 de după trimestru, zi cînd aruncă iar, destul de mulți bani, pe fereastra democrației portocalii.

Udreo, sper că am ajuns cu OP-urile la bancă înainte de ora 13 și ți-au intrat banii la timp pe card. Să iei te rog niște lîniță și să vii la OTV, să ne arăți iar cum își croșetează singură o sărmană ca tine plovericul turistic de iarnă – 2010.

9 thoughts on “OPFV: aplicația românească numărul 1”

  1. Tu ai ales sa (continui) sa traieshti in tara condusa de sefi in portocaliu
    Lasa ca peste 5 ani o sa vina unul de la PSD la conducere si o sa fie tot asa cum e acum

  2. Nu cred ca pui corect problema. Nu am ales sa traiesc in tara aia de care zici ci asta e starea normala. Starea normala nu e sa pleci dintr-o tara in alta dupa cum ajunge vreo ciuma sau alta plaga la putere. Rusii au ales sa traiasca in tara aia cind a ajuns Stalin la putere? Sau faptul ca nu au emigrat i-a facut cumva vinovati? Eu sint la mine acasa si ciuma a venit peste mine. Am ales? Sa ma duc dintr-o tara in alta dupa cum ies alegerile ar fi exagerat. Am trait in tara asta din 2000 pina in 2004 si a fost din ce in ce mai bine in fiecare an pina in 2005 deci catastrofa nu e o constanta nici macar in tara asta. Sper sa nu devina de acum.

  3. Io nu pricep un lucru: numai cu aplicatia aia poti vira bani intr-un anumit cont (ceva impozit la stat) sau care e treaba? De ce nu ar functiona un transfer bancar normal pe internet (online banking)?

  4. Ordinul de plata care rezulta pe hirtie la imprimanta are pe el un cod de bare 2D (daca de bare i se poate spune). Ordinul asta de plata, in copie, cu codul 2D, vizat de banca, trebuie mai apoi dus la unele organizatii ale statului care astfel sa stie ca ai depus banii (organizatiile nu stiu sa citeasca extrasul de cont aparent). Poti sa platesti si cu un transfer bancar normal pe internet dar ala va fi bonus pentru stat, nu se pune la socoteala si nu iti va multumi nimeni.

  5. Nu e inutil de complicat. Are rolul de a ajuta cetateanul contribuabil sa simta cit e de neinsemnat si de nul in ecuatia universala in care el e singurul care merita ceva. Statul de umileste si te educa astfel ca esti neinsemnat si ca iti face un favor ca existi si ca iti ia banii. Daca in asa o atmosfera cresti, iti formezi gindirea si educatia, ai mici sanse sa ajungi un razvratit sau sa intrebi vreodata unde sint banii tai. In felul asta turma (populara) e mult mai usor de condus si de jupuit.

    Complicatii inutile exista (tocmai am dat un exemplu). Cind intrebi daca exista si complicatie utila cred ca e musai sa incluzi aici si "CUI"-ul. Orice complicatie la tine poate fi utila cuiva. De obicei ALT+cuiva.

  6. Cum sa nu fie alegerea ta? Tu nu ai ales sa fii acolo dar ai ales sa ramai acolo indiferent ce se intimpla. Ai fost si prin alte parti si ai vazut ca poate sa fie si mai bine.
    Chestia e ca numai o viata ai si aia ar trebui sa te intereseze sa fie cit mai buna.

  7. Eu pe asta cu plecatu nu as numi-o alegere. Sigur ca e o alegere daca ai avut alternativa dar e ca si alegerea sa bei apa… Poti sa alegi si sa nu bei apa dar nu e calea fireasca, e exceptia ;-)

  8. :-) Ma-i facut sa zambesc, sigur dupa zambet raman cu un gust amar ca am avut ”sansa” sa ma nasc in Romania….. dar este si ceva placut, savurez fiecare secunda petrecuta intr-o tara civilizata… Poate o sa ma intrebati ”De ce nu aleg sa locuiesc intr-o alta tara? ” Pt. ca nu sunt acasa….

Dă-i un răspuns lui mrx Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *