De mulți ani păstrez contact cu Linux. Măcar de două ori pe ani instalez în VirtualBox un Mint sau un Ubuntu. Ca să știu la ce să mă uit (dacă se termină cu bine instalarea) mai citesc câte un review sau o listă cu noutăți. Și cum tocmai a apărut Ubuntu 18.10 cu nume de pisică pshiotropă cu pedale, nu mai știu exact porecla, am zis că a venit timpul să citesc vreo 2 review-uri după care să îl pipăi cu mouse-ul personal. Drept care am purces spre ce părea un review relativ concins. Am citit despre culori, despre nuanțe, despre necesarele colțuri rotunjite ale icoanelor și pe nepregătite m-a lovit cultura:
The Settings app now has a dedicated section for […] and for audiophiles there’s a toggle to push volume past 100%.
Orice proto-semi-audifil începător ar râde copios de ironie doar că review-ul nu are măcar o propoziție ironică. Și dacă ne amintim că VLC, venit pe aceeași filieră ideologică, permite să reglezi volumul între 0% și 125%, imaginea despre cam cât îi duce capul pe autori capătă contur. Trebuie să recunosc că VLC a avansat totuși, în versiuni mai vechi puteai ajusta volumul între 0% și 200% ceea ce… mă înțelegeți.
Up to eleven birjar!
deci poti sa-ti pui vlc in ubuntu si sa dai volumul la 125% * 125% = 156%
daca stii ceva poke special, poate rotunjesti la 160%
… numai sa te duca boxele la asa putere