Subiecte

nad c356bee

Bună firmă, cu pedigree, design de mare… cafea cu lapte:

Picioarele din dreapta în imagine, fie sunt mai scunde cu 1mm decât cele din stânga, greu de crezut și jenant pentru inginerul care a comis-o, fie amplificatorul stă câș, alternativă chiar mai tristă. O fi fost beat, nu de alta dar C316BEE e foarte ok. Bjørn Erik Edvardsenc my ass…

font bătrân

Mai țineți minte șabloanele de plastic îndoit de la librărie?

Selbstverständlich!

ghici ciupercă ce-i

Mănăstire într-un picior, ghici ciupercă ce-i?

Nu cred că a fost ușor dar China are muncitori tenace deci până la urmă a întrat:

attachment

Puteau pune un condensator de 1nF, era mai ieftin…

mesaj publicitar penetrant

living in another world

It’s my life

It never ends

Such a shame

Living in another world – RIP Mark Hollis!

pe vremea mea…

În stânga ceas cu brățară de oțel purtat 13 ani.

În dreapta ceas din ziua de azi, brățară de titan, purtat 2 luni de aceeași persoană, în cam aceleași condiții.

Poate mai folosesc din când în când și stânga dar jur că nu mi-am pus piercing cu diamante!

Trump, Iohannis, Codruța, Merkel, Facebook, Gagnam Style… Cum era eterna cercetare sociopatologică despre îndreptarea în direcția greșită?

Muică, pe vremea mea parcă și oțelul era mai titanic.

unde cauți și unde crapă

Care sunt șansele ca la o căutare după Technics RS-B505 să dai peste un concert bootleg cu Midge Ure? Nu tu King Michael, nu Madonna, nu Britney Spears, nici măcar Rolling Stones sau ABBA. De menționat că nu e vorba de o căutare cu Google, atunci totul era clar. E vorba de o căutare cu duckduckgo.com care se jură că nu rețin date despre tine (deci nici căutările tale anterioare).

Iată:

derulez mai jos pagina și…

WTF moment, dau click și…

Rezolvarea enigmei: înregistrarea a fost făcută cu un Technics RS-B505. Nici măcar nu e un model foarte răspândit, nici cântărețul nici deck-ul. Având în vedere că nu e vorba de Google, ar trebui să fie repetabil până nu se schimbă foarte mult indexul. Ăăăă… download?

made in romania

Blu-ray Samsung:

2019-02-19_094514

Nu știam că Samsung produce așa ceva în România.

uro instal

Nu vreau să fiu porc dar cam asta iese când pui secretara să facă design la logo-ul firmei, ies la suprafață dorințe secrete, chiar supt…conștiente:

euroinstal

UROinstal, cu  steluță pe i și accent pe URO! Steluța o fi de la uro sau de la instalație? Măcar au făcut economie, secretara a bătut apropo-ul gratis.

M-ați crezut când am spus că nu vreau să fiu porc? Țeapă!

fără penali în funcții publice?

Cu declinarea firească zilele astea “fără penală în funcții publice!”

Laura Codruța Kovesi penală

Oare decorarea infractorului nu intră la favorizare? Întreb…

Laura Codruța Kovesi penală

Crucea de marmură cu coroană cu flori naturale nu o au ăia în Franța? Poate o are Olanda? Vive la France!

realități din camera mea cu ecouri

“Nu știu pe nimeni care să nu creadă în Baba Vanga.”

      (reporter TV bulgară)

Like!

Ligia Deca: despre pix

Că învățământul în România e tot mai jalnic e clar pentru aproape toată lumea în afară de câțiva elevi olimpici la etnobotanică.

După ce am avut-o pe Adreea Esca în cartea de istorie, am ajuns la o nouă culme în materie de educație: de la tribuna președinției, o tanti (profesoară?) vorbește oficial românilor, în conferința de presă, ca la ușa cortului din copilărie.

Ieri 3 ianuarie 2019, consilierul prezidențial pe teme de educație Ligia Deca a folosit sintagma “din pix” pentru a prezenta iobagilor valahi punctul de vedere al (autodeclaratului) fost profesor, actual președinte schior-imobiliar-german al tristei și needucatei Românii.

Ea e grăitoarea despre educație pe care o plătiți să vă spună lucruri despre pixuri:

Ligia Deca cu pixu' în gură

Dacă tot veni vorba de educație, măcar să fi scris corect românește ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, cu Ă și cu Ț, așa cum iobagii au decis că se scrie pe limba lor oficială. Ăsta e respectul pe care limba română îl merită de la un Klaus #fraierilor.

De menționat că treaba cu pixu’ nu a fost un derapaj colocvial, domnuca citea un text. Talentată (și educată) doamna Ligia ca să parafrazăm parafraza cu domnul Ripley/Dragnea/UE a altei doamne a pixului românesc plătită și aia din alt buget.

Și dacă tot ai luat-o pe panta abruptă a trivialității Ligyco, matale fiind plătită din bani publici iar eu un biet contributor bădăran și needucat, ia să vedem care poate fi mai trivial dintre noi doi: la ce față ai fă, nici nu mă miră cum ți-ai ales cuvintele, lipsă mare de pix la matale (în pixu’ meu). Mișto așa frumoaso? Îți place să vorbim murdar? Credeai că e mare brânză să te porcăiești aproape spiritual cu plebea, prințeso? Țeapă! Bine că măcar ești educată, nu că s-ar vedea.

Asta meritați, iobagi valahi care l-ați votat: pixu’ domnului președinte oralizat de consiliera cu atribuții în domeniul educației în timp ce el se dă cu schiurile fericit că i-au intrat în cont și luna asta chiriile sibiene.

nostalgie electronică

La cererea telespectatorului, în premieră pe țară, acesta este osciloscopul din dulap. Scenariul și regia: un nepot de soră al lui Andrei Rubliov.

Deși e “made in Russia”, nu sunt spion (cine ar spune că e?), nu mi-a fost parașutat într-un luminiș de un OZN invizibil aflat în slujba comunismului mondial, e chiar ceea ce pare adică doar un osciloscop din secolul trecut. În ciuda indiciilor temeinice de pe carcasă, nu are legătură nici cu Lee Harwey Oswald nici cu criza rachetelor din Cuba, nu conține agenți chimici letali în stiletul din dotare, stilet care e o biată sondă de măsurare.

Povestea lui C1-94, nepotul de peste Pacific al lui C3PO, începe în 1992 cu un afiș la avizierul facultății, afiș care care mă invita în persoană la secretariat. Pășind temător înăuntru am aflat că am de ridicat bursa pe nu mai știu câte luni – primul și ultimul semestru binecuvântat din viața mea de student. Acest lucru remarcabil i-a luat prin surprindere pe toți cunoscuții, nu doar pe mine. După ce am analizat cu multă circumspecție ceea ce părea a fi o capcană, m-am asigurat că nu e nicio eroare la mijloc, nicio confuzie de CNP, nicio cameră ascunsă prin încăpere, am semnat și am luat repede bănetul, înainte ca secretara, pe fondul derutei mele vizibile, să apuce să se răzgândească. Și ca orice student la electronică suficient de eminent încât să primească bursă, am ieșit pe ușa secretariatului și am luat imediat drumul Pieței 700 unde la vremea respectivă, anumiți cetățeni respectabili vindeau tradiționale produse de feronerie din fosta Uniune Sovietică: găleți, lopeți, hârleți (scuzați – rima…), potcoave de cai cu soartă neprecizată, ciocane și clești cu bateriile curse, discuri de vinil marca Melodia (am unul!), rulmenți de tancuri germane pașoptiste, candelabre vechi și noi în stare de funcționare, caiele, cârlige de prins perdele, un ceas Pobeda cu arcul rupt și sticla puțin crăpată, bricege care nu tăiau (protecția consumatorului), busole care indicau nordul fals, busole care indicau nordul corect și respectiv un… osciloscop verde. Știam de osciloscop pentru că traversând aproape zilnic în diagonală numitul spațiu comercial, de vreo două luni îmi făcea cu ochiul verde (deci magic) un instrument de măsură cu care puteam măsura – oh – atâtea mărimi electrice… doar dacă l-aș fi putut avea. Și l-am avut, pe loc, atunci și acolo, spre surpriza proprietarului care nu mai spera să vadă vreodată contravaloarea celor 2,3kg de tablă adusă cu multă trudă chiar de la Chișinău.

Am venit cu C1-94 acasă și după atâtea vise despre semnale, circuite și sisteme care abia așteptau să le studiez, realitatea s-a dovedit alta. Așa că am măsurat de un număr de ori brumul organismului propriu, tânăr la vremea aceea, ținând sonda alternativ în mâna dreaptă apoi în mâna stângă, am făcut o transformată Fourier din cap, mi-a dat cu virgulă și am pus cutia într-o nu știu care vară, sub un nu știu care pat.

Au trecut anii, am revăzut cu nostalgie cutia îngălbenită la mutarea în altă locuință, unde am găsit alt pat sub care osciloscopul și-a aflat un nou sălaș. Ne-am revăzut (osciloscopul și cu mine) și când am schimbat extensibilul sub care s-a odihnit vreme de alți 10 ani. Cum trece vremea… Alt extensibil, ladă mai încăpătoare, confort sporit, anii au trecut și pe nesimțite a venit 2018.

Odată cu anul viezurelui de bachelită mi-a revenit interesul tineresc pentru electronice vintage, mai mult sau mai puțin hi-fi. În lada altui colțar din altă cameră m-a așteptat la fel de răbdător pick-up-ul Revox B790 despre care am scris într-un episod anterior al foiletonului. Așa că am schimbat toate sculele de muzică din casă. De mai multe ori. De prea multe ori. Pe unele le-am desfăcut să văd de ce funcționează (o problemă din copilărie), pe altele le-am dat cadou pentru că a trebuit să fac loc pentru unele mai lungi (sau late, sau grele, sau înalte). Și apoi mi-am dat seama că toate acestea puteau fi în sfârșit măsurate, cuantificate, reglate, ajustate, upgradate. Și pentru că toate acestea au devenit brusc necesare mi-am amintit de Osciloscop.

L-am scos cu delicatețe din lada extensibilului, l-am scos din cutia devenită între timp maro, l-am pus pe birou. Era exact ca pe vremea studenției: tânăr, fără niciun rid, new wave, electronic, naiv, rusesc, încrezător în puterile sale de a măsura realitatea, neatins de trecerea neiertătoare a timpului. Și pentru că sunt pesimist din fire, și pentru că am văzut la viața mea marfă elvețiană scoțând fum gros și toxic la prima alimentare după 20 de ani, pentru prima dată m-am simțit intimidat. Cu teamă l-am pus în priză. Cu și mai multă teamă am identificat butonul de pornire (MAINS pentru cine nu știe rusește ;-). Pe bază de “fie ce o fi” l-am apăsat și pe loc luminița portocalie s-a aprins. Nu și ecranul. Partea bună era că nu ieșea fum. Am mirosit toate orificiile, clar nu mirosea a ars. Marfă rusească, tare ca tancu’. Mi-a revenit brusc speranța: în copilărie radiourile și televizoarele aveau nevoie de 2-3 minute să se încălzească înainte să pornească. Și a pornit! Cu mâna tremurând de emoție am apucat sonda de măsură și pe ecran a apărut instantaneu același brum ferm pe care mi l-am recunoscut din studenție, semn clar că încă sunt la fel de tânăr.

fonturile viitorului

Obiect antic de metal pentru cântat muzică:

Nu îl dețin dar îmi place textul: COMPUTER CONTROLLED. Bluetooth? USB?

Deși era un font SF, s-a dovedit a nu fi de mare viitor.

2018-12-24_132536

Băgai ceva înăuntru și se auzea muzică din difuzoare. Cum care difuzoare?…

2018-12-24_133409

Nici butonul POWER nu e de e de ici de colo. Cât despre EDITOR, nu am idee ce ar putea face – sper că nu tăia banda din casetă.

gri transparent

Aș dori să întreb non-retoric un specialist în Linux (Mint 19.1 în cazul de față) de ce și-ar dori utilizatorul să citească texte pe fundal transparent:

Sau poate autorii și-au dat seama că nici dracu’ nu citește și au mizat pe impresia artistică? Greu de crezut dacă ar fi să ne luăm după cele 69 de nuanțe de gri…

magnetofonie

Ia uite și pe ăsta câtă bandă are, una mai maro ca alta:

Încerc să găsesc o poză cu o casetă cu ambele role pline 😉

log

Fișier log Syncthing:

The upgrade failed to complete successfully. Sorry about that.
Please read the messages above.

Vă rog să îi iertăm.

brăila vs familia tradițională

Mare promoție mare la Braiconf în zi de sfântă sărbătoare!

Eu țin cu Petru, tu cu cine ții?

Oare patriarhia & referendu’ ce părere are ele doo? Evident în limita stocului disponibil.

o fi de la fluorul din apă…

Contabilele de la MS au publicat un bilanț pentru persoanele mai ușor de impresionat: Microsoft By the Numbers. Deși mă consider relativ greu de impresionat, recunosc că m-a afectat. În mod special m-a insultat la rațiunea impură următoarea realizare științifică fundamentală:

Microsoft runs several labs around the world that specialize in the fabrication of quantum devices. Cryogenics are used to keep certain quantum components 200 times colder than the farthest reaches of outer space.

Cum o fi asta “de 200 de ori mai rece”?

Ca să vedem cât de adâncă e cunoașterea cosmologiei la ei în sat, iată și cifrele concrete:

Dacă profesorul meu de biologie din școala generală spunea “aerul conține temperatură”, Microsoft ar completa “de 200 de ori mai puțină temperatura”.

prostie deschisă gratis 125%

De mulți ani păstrez contact cu Linux. Măcar de două ori pe ani instalez în VirtualBox un Mint sau un Ubuntu. Ca să știu la ce să mă uit (dacă se termină cu bine instalarea) mai citesc câte un review sau o listă cu noutăți. Și cum tocmai a apărut Ubuntu 18.10 cu nume de pisică pshiotropă cu pedale, nu mai știu exact porecla, am zis că a venit timpul să citesc vreo 2 review-uri după care să îl pipăi cu mouse-ul personal. Drept care am purces spre ce părea un review relativ concins. Am citit despre culori, despre nuanțe, despre necesarele colțuri rotunjite ale icoanelor și pe nepregătite m-a lovit cultura:

The Settings app now has a dedicated section for […] and for audiophiles there’s a toggle to push volume past 100%.

Orice proto-semi-audifil începător ar râde copios de ironie doar că review-ul nu are măcar o propoziție ironică. Și dacă ne amintim că VLC, venit pe aceeași filieră ideologică, permite să reglezi volumul între 0% și 125%, imaginea despre cam cât îi duce capul pe autori capătă contur. Trebuie să recunosc că VLC a avansat totuși, în versiuni mai vechi puteai ajusta volumul între 0% și 200% ceea ce… mă înțelegeți.

Up to eleven birjar!

WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux