La AXN – SciFi ne spune de 4 ori pe oră (adică de 96 de ori pe zi) că supranaturalul nu are limite.
La primele mii de repetări nu am comentat nimic dar azi mi-a răsărit în minte o idee periculoasă: nu cumva supranaturalul are totuși măcar o limită? Limita de jos, cînd el încă era mic și natural și de la care a devenit ceea ce cu toții am putut (sau nu) constanta?
Gind la gind cu bucurie; limita inferioara tot trebuie sa o aibe
Ce spuneti voi aici e valid daca supranaturalul cunoaste numai stinga si dreapta intr-o curgere precum cresterea lui fat-frumos. dar daca nu e asa?
Prefixul supra ne spune că există cel puțin un element de referință față de care naturalul nostru a căpătat valențe sporite. Mă gîndesc că în respectiva dimensiune (nici nu e relevant dacă e stînda sau dreapta) există o limită de demarcare între supra-ul nostru și ordinarul (lor). Dacă nu ar fi supra, nu s-ar povesti, nu?