Pînă la WPF, utilizatorii Windows nu erau obișnuiți cu astfel de mîzgăleli.
Slavă domnului că au reușit să copieze ȘI ASTA de la OSX. După rușinea cu Windows Phone 7 care a copiat toate impotențele din iOS în speranța disperată că ele vor fi aducînd succesul (vezi Copy / Paste), am ajuns să avem nevoie de ochelari și în Windows.
Așa arată softicul Zune – echivalentul Microsoft pentru hidoșenia numită iTunes:
Sper ca fonturile astea să placă măcar fanilor OSX care sînt obișnuiți demult să se depărteze de monitor și să închidă pe jumătate ochii a miopie cînd citesc ceva pe ecran.
Pentru ochii mei scrisul îngroșat din numitul Zune arată parcă s-ar fi scurs dintr-un vîrf tocit de carică. Faptul că se folosește cu predilecție font bold, prea greu și încărcat vizual are o scuză tot tehnică, nicidecum estetică: fonturile subțiri randate în halul în care o face Zune arată pixelate ca ecranul unui monitor verde de la începutul anilor 80. Îngroșate arată hidos dar măcar maschează puțin dantura cariată.
Fonturile au fost unul din punctele pozitive din Windows, de ce să nu le strice și pe astea în disperarea imbecilă de a copia succesul la prostime a lui Apple. Interesant că microsofții au impresia că succesul Apple vine din neajunsuri, defecte și neputințe, altfel de ce le-ar copia exact pe astea? Sau poate astea sînt cel mai ușor de copiat și dacă nu ai bun simț nici nu le prea poți diferenția de calități…