Știați că în 1984, într-un proces din Statele Unite ajuns în faza finală la Curtea Supremă de Justiție, un singur vot a împiedicat interzicerea prin lege a videorecorderelor?
În proces, casele de filme asociate (Hollywoodul adică) dădeau în judecată firma Sony pentru că aceasta a produs și comercializat videorecoredere cu care cetățenii americani prezumați infractori pînă la prima contrarie, puteam înregistra filme și deci încălca drepturile de proprietate intelectuală ale producătorilor de gunoi colorat servit pe celuloid.
Acum, privind retrospectiv, un astfel de proces pare ridicol. E ca și cum Asociația Surorilor Medicale Creștine ar da în judecată o importantă firmă producătoare de tacîmuri aurite pentru că – eventual – cuțitele din seturile pentru 24 de persoane ar putea fi folosite pentru săvîrșirea de crime odioase și procesul ar ajunge la Curtea Supremă de Justiție, lipsind un singur vot ca ASMR (și prin ele, întreaga societate) să cîștige.
Dacă atunci un singur judecător ar fi votat invers, în Statele Unite (și prin contagiune și în restul lumii pentru că prostia se ia mai rău ca ebola), videorecorderele și orice alte mijloace de înregistrare a imaginii pentru uz personal ar fi fost interzise. Sună a lume distropic-albaneză (în Albania le era interzis prin lege cetățenilor să dețină automobile) dar am fost la un vot distanță de un astfel de viitor – realitate.
De fiecare dată cînd văd tehnologii care obligă utilizatorul la ceva și îi restrîng libertățile pe banii lui (DRM, patentele software, Apple, Windows Mobile 7, activare Windows & Co) mă gîndesc că prostia și nepăsarea atrag inevitabil după ele dispariția libertății. Cînd cumpărați așa ceva, chiar dacă e vorba de sticle și mărgele foarte frumos colorate, nu uitați că votați cu banii voștri pentru un viitor deloc îndepărtat în care veți avea tot mai puțină libertate.
Dacă ne uităm în urmă putem înțelege cît de fragilă e libertatea, cît de puțin subînțelese sînt drepturile aparent elementare ale mulțimii. Un singur vot a lipsit ca un lucru azi absolut firesc să fi devenit interzis și ilegal.
Dacă ar fi după MPAA (asociația studiourilor care cu necinste a fost partea care a pierdut procesul), probabil ar fi interzisă prin lege orice formă de conectare a două sau mai multe calculatoare cu viteze mai mari de 28.8Kbit/s. Cum o fi reușit să le scape printre gheare progresul tehnologic numit Internet? Cum au reușit să rateze sponsorizarea candidatului corect al Casa Albă? Oare se mai poate face ceva pentru ei și împotriva noastră? Oare se mai poate astupa cumva conducta de biți? Oare s-ar putea interzice privitul la ecran fără bilet cu hologramă? Eventual la a treia privire fără bilet să ți se scoată ochii (sigur, uman, cu anestezie locală)? Franța și alte insule de libertate, fraternitate și egalitate ar vota fără ezitare edictul, doar au făcut-o deja în ce privește deconectarea (definitivă?) de la Internet a utilizatorilor care au fost avertizați de 3 ori (fără să fi fost dovediți vinovați de ceva în justiție). Se scrie “democrație” și se citește “cine votează ca ei, ca ei să pățească”.
Problema e ca prin internet li se fura toate filmele celor de la Hollywood. Intr-o zi o sa se trezeasca ca nu mai au nici un film in depozit.
E la fel cum oamenii fura Monalisa de la Luvru facindu-i poze ilegale.