Subiecte

billa cu clopoței

Magazinul din apropiere care nu știe să scrie litera ă s-a renovat. Au inversat între ele toate rafturile, nu mai găsești nimic, au schimbat tot în afară de hidrantele de afară și bineînțeles de nărav. Cum ar spune poetul “un nou concept”. Au afișat și tot felul de pancarte cu care speră să-și spele rușinea seculară pentru diverse jălnicii care țin de brand de la înființare. Una din ele, practicată cu mult succes, era că la orice moment mai puțin de 1/3 din case erau deschise, chiar dacă la cele deschise erau cozi la care stăteai 15 minute privind nostalgic spre casele închise din stînga și din dreapta. Acum această situație s-a remediat. Sigur nu direct, ar fi fost prea banal. Exact ca și cu benzinăria la care dacă dai banu’ gros, primești 7 timbre prin care poți obține o importantă reducere la o tigaie pe care oricum nu ai fi luat-o niciodată pentru că și cu reducere costă triplu față de normal. ORICE dar nu ceea ce ai vrea de fapt la benzinăria adică benzină mai ieftină. Așa și la Billa de care zic, au rezolvat problema cu casele goale și cozile lungi pe cale inteligentă și indirectă: un băiat deștept a inventat o mică perversiune care are singurul rol că nu te mai poți plînge. Au afișat niște panouri pe care scrie în traducere aproximativă cu litere foarte mari ceva de genul “GARANTAT! Acum nu mai stai la cozi.” și cu litere foarte mici regulamentul “concursului”: dacă la coada la care stai ai în față mai mult de 3 persoane și în jurul tău se află case închise, sună la clopoțel și o casă din cele închise va fi deschisă. Aproape perfect! Dar, dacă totuși nu se va deschide o casă (ah…), atunci GARANTAT primești de la ei o sacoșă (a se citi pungă) de hîrtie. O garanție destul de bună că de acum cozile vor fi mai scurte.

Azi îmi termin cumpărăturile și ajung la casă. Ca întotdeauna 2/3 din case erau închise și la cele deschise erau cozi de 7-8 persoane. Recitesc panoul cu clopoțel și îmi spun satisfăcut ca e momentul să mă manifest ca un bun cetățean și să-i mai scap și pe alți rumegători care dormeau în picioare la cozi cu mintea prea amorțită pentru a citi panoul salvator. În cel mai rău și mai probabil caz primeam o “sacoșă” de hîrtie. Mă uit în stînga și în dreapta după clopoțel cu pulsul crescînd de emoție. Nu văd nimic promițător așa că mă duc spre o angajată inscripționată “sunt aici să vă ajut” ca să mă… ajute. O rog să-mi arate clopoțelul menționat pe panou pentru că simt că aș fi îndreptățit a clopoți din el. Zîmbește sarcastic și îmi arată cu degetul o direcție. Mă uit într-acolo și înțeleg și sarcasmul din zîmbet și siguranța în construcția conceptului: clopoțelul se afla instalat la loc sigur, la 2 metri și jumătate înălțime, fără niciun cordon de care ai putea să tragi. Bijuterie de gîndire: dacă te înscrii în cei 2% care mai au nervi să citească toate reclamele de pe toți pereții și ajungi să înțelegi că poți suna la clopoțel, oricum nu ai șansa să-ți încasezi “sacoșa” de hîrtie (că doar nu speră cineva că se va deschide o casă) din cauza perfidiei clopoțești.

Am proasta tendință să nu mă manifest tipic cînd sunt abuzat, defect pe care îl recunosc. Am lăsat frumos laptele pe jos, am căutat o ladă pe care m-am cățărat și cu o satisfacție pe care doar la fața locului o puteați înțelege, am sunat puternic din clopoțel. În 10 secunde apare gîfîind șefa de tură care se uită cu groază la mine pentru 5 secunde după care se liniștește brusc, se gîndește ce are de făcut și deschide imediat una dintre casele închise unde se instalează să mă încaseze. Rumegătoarele de la celălalte cozi mă priveau cu sentimente amestecate: unele mă admirau sincer din priviri pentru curaj, altele nu știau cum să împingă pe cei de lîngă ei pentru a fugi mai repede să prindă un loc în față la casa nou deschisă unde aveam privilegiul să fiu primul, invitat chiar de șefa de tură!

O văd că respira ca după o reală sperietură și îi întind cutia cu lapte pentru a fi încasat, puțin dezamăgit că nu pot primi “sacoșa” de hîrtie cu care deja mă văzusem în posesie. Șefa de tură se uită la mine zîmbind între amuzament și liniștea de după un “doamne ce m-am speriat” și chiar o spune cu mîna la piept:

– Doamne ce m-am speriat, am crezut că s-a întîmplat ceva…

– De ce? o întreb cu zîmbetul învingătorului pe față.

– De cînd am redeschis acu două luni nu a sunat încă nimeni.

– Da, vă cred îi răspund uitîndu-mă la clopotul instalat la 2.5m înălțime. Mă întreb de ce…

6 comentarii la billa cu clopoței

  • repo

    :)ha ha 😉 ce frumos. ma intreb daca billa de langa mine area clopotzel.
    nu ti-a raspuns nimic in legatura cu inaltzimea ne-medie la care e pus clopotzelu?

  • mrx

    Nu știu dacă Billa ta nu are clopoțel – dacă nu are eu văd treaba ca pe un mare neajuns. Nu a răspuns nimic în legătură cu înălțimea clopoțelului dar să fim corecți, nici nu am întrebat ceva în legătură cu asta… Nu se putea băga aiurea în seamă cu mine, nu i-ar permite atitudinea profesională.

  • repo

    😉 aptitudinea profesionala. io as fi intrebat-o de inaltzime totushi.

  • mrx

    De fapt aLtitudinea profesională 🙂

  • Aburel

    Eu te-as fi certat ca te urci pe lada magazinulii; ca sa nu mai zic de sperietura pe care a tras-o sefa; esti nasol!

  • Renton

    Eu mi-as cumpara un contopel si l-as lua cu mine cind merg la bila. Merita.

Comentați

 

 

 

Puteţi folosi aceste etichete HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

captcha: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux