nesimțire edilitar-bucureștean-gospodărească

Poate vă întrebați, așa cum am făcut și eu, trecând pe trotuarul de peste drum, ce e clădirea din imagine:

Mi s-a părut destul de frumoasă și bine amplasată în București așa încât să aparțină vreunui oligarh de sector dacă nu chiar general al capitalei. Totuși DNA nu ar fi lăsat așa o casă pe mâna oricărui oligarh așa că gândul m-a dus la vreo instituție publică. Dar ce o fi? Nu se vede nicio siglă, nicio firmă, niciun înscris, nimic ce în mod obligatoriu o instituție PUBLICĂ ar trebui să afișeze ca să ajute publicul să o acceseze (frumos cuvânt, te duce cu gândul la consultanță pe fonduri europene). O fi Antena 3 îmi zic și scuip inevitabil în sân. M-a intrigat situația așa că am dat o raită, poate nu am nimerit intrarea principală, poate tabla cu denumirea o fi după colț – dar după colț erau doar doi jandarmi în loc de tablă. Și mai interesant, o fi ceva secret de nu au agățat nicio explicație de așa frumusețe de instituție? Poate că e chiar… se-re-ii îmi șoptesc în șoaptă ca să nu mă aud. Că doar nu păzesc jandarmii oligarhul. Am mers curajos, ca într-o societate deschisă, la un jandarmul cel mai intrigat de faptul că fac poză, așa ca spionul rus în mijlocul străzii seara în amiaza mare, și l-am întrebat cu degetul îndreptat spre coloane: “nu vă supărați, ce e aici?”. S-a uitat la mine ca la ciuma roșie în delegație și mi-a răspuns de sus “primăria generală” deși fața lui spunea apăsat “hai sictir”. Aaa, deci aici e primar Nicușor Dan, că nu știam ce se petrece, nu e afișat nicăieri, într-un dispreț binemeritat față de prostimea care l-a votat, că aici lucrează. Excepțional! Bănuiesc că imobiliarii care vin cu taxa de protecție în punga de Lidl la casierie primesc share location de la edil, că doar avem criptat cu end2end. Sărakii hai marș dreq de aci că uzați treptele dă marmură.

2 thoughts on “nesimțire edilitar-bucureștean-gospodărească”

  1. Păi mașinile alea stealth m-au îngrijorat și mai tare că dacă întreb și agentul stradal nu îmi poate spune secretul de stat. Plus că au și de biciclete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.