colebil

Pe traseul pe care îl parcurg zilnic cu bicicleta, lângă tomberonul de gunoi al unei frumoase case, se află cutia unui și mai frumos și scump televizor, aparent pusă acolo pentru a fi ridicată de gunoieri. Partea neobișnuită e ca stă acolo de peste 2 săptămâni iar gunoiul se ridică de 2 ori pe săptămână. Nu e presată cutia, nu e îndoită sau murdară, nu e nici măcar plouată, e bine întreținută, e expusă în toată splendoarea unui produs de lux:

panasonic

Cum de nu au luat gunoierii nici azi cutia asta m-am întrebat de câteva ori până când dintr-o dată am văzut lumina: de ce ar vrea stăpânul să ia gunoierii cutia asta? Așa… banal, ca și cum ar fi o simplă cutie de carton. Păi cutia asta e simbolul unui status! Eu unul dacă avea-o aș vrea ca ea să dispară? Sau aș pune-o pe FB, pe Insta’, iar pentru vecinii care nu au d-astea sociale, aș pune-o… exaact, la stradă! Exaact, ca să crape fierea în ei! Aș lua-o cu grijă din stradă când bate vântul sau stă de ploaie și mai ales, în orice caz înainte de venirea gunoierilor. Aș șterge-o cu grijă de praf după care aș pune-o la loc doar după ce m-am asigurat că pericolul dispariției sale a trecut. Exaact, ca să crape fierea și în vecinii care poate nu au avut șansa săptămâna trecută să vadă ce televizor mi-am luat. Sau pentru cei care au trecut cu vederea prea ușor evenimentul.

După toate aceste gânduri murdărite de invidie, am mai trecut eu de câteva ori pe lângă cutia de OLED care nu se dădea dusă și am realizat ceva extraordinar: că în orice gând murdar există și o picătura de fericire, uneori chiar mai multe picături. Dacă aș veni eu tiptil, în fapt de seară, când proprietarul nici nu se așteaptă, aș arunca repede cutia în mașină și aș aduce-o lângă tomberonul meu? Aș îngriji-o cu atenție, aș feri-o de intemperii iar ea în schimb i-ar ajuta la fiere și pe vecinii mei. Diferența ar fi că fierea vecinilor mei ar avea contracții GRATIS! Am putea să facem chiar o aplicație de sharing pentru contracții biliare ale vecinilor, unde fiecare să ajute cu ce poate ca să-i bucure și pe vecinii celorlalți: unul cu o capră sănătoasă tun, altul te miri cu ce.

Pe la 8:30 deja s-a întunecat. Oare o fi supravegheată video?

4 thoughts on “colebil”

  1. Si cum de se face noapte numai la 8:30 ca in Toronto care e mai la sud decit TImisoara se intuneca pe la 7.

  2. Si eu, tot ca Renton, ma gandesc ca vine si iti fura tv-ul daca stie sau crede ca il ai. Ne-am depravat la minte de la capitalistii imperialisti cu care traim prin strainatati.
    Cu planul tau pt fierea vecinilor vine hotul cinstit ghidat de reclama ta falsa si nu are ce sa-ti fure; cel putin nu ce spune pe cutie afara. Deci nu mi se pare corect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *