Ce idee remarcabilă asta cu alegerile separate pentru președinte și parlament. Nu mă pot opri din admirație. Cum se mai poate ca în România în condițiile astea să pleci de la putere odată instalat acolo? Să luăm exemplul actual că e cel mai la îndemînă.
Băsescu e președinte, PDL la putere. Urmează alegerile parlamentare. Președintele nostru iubit, așa cum merită un președinte de calibrul și talia lui, are de partea lui poporul. Și angajații de pe la servicii bieții de ei sînt și ei din popor ca noi toți – deci de partea președintelui, ca în filmul cu același nume fie-mi gura aurită. Și miliția e tot populară așa că a cui ar putea fi și ea? Președintele se poate plimba cînd și unde vrea, el nu e în campanie electorală. Merge doar pe la televiziuni sau prin țară să o vadă și să-i spună cît de bun e partidul lui preferat. Alegerile sînt libere, cinstite, corecte (dacă nu, le ajutăm că doar toți îl iubim pe președinte și-l vrem fericit spre binele nostru). PDL se alege, înapoi la furat autostrada, bordura, ce o mai fi de furat – business as usual.
Trece anu’, vin alegerile prezidențiale. Cine are banu gros fiind la guvernare? Cine îi face campanie cu firme care sug banu de la stat prin contracte date de guvernu președintelui? Cine organizează și poate fura alegerile? Partidul președintelui, pe care acesta l-a ales acu’ un an pentru binele tuturor. Cine numără? Cine adună? Cine are în mîini cam toate pîrghiile să obțină exact ce trebuie la final? În condițiile astea mi-ar fi rușine să mă prezint cu doar 50,3% în fața poporului care mă iubește. Atît a putut partidul? Păi lumea se aștepta la mai mult de la noi.
Ciclul se repetă, la alegerile următoare parlamentare președintele își alege iar partidu’ cu poporu’, la următoarele alegeri parlamentare iar alege guvernul pe președinte. Uite așa poate cumva, odată la 20 de ani, cînd or pica din nou alegerile simultan, unii să se mai deștepte și să voteze cu viitorul președinte pentru un nou ciclu glorios de 20 de ani.
Da, știu că președintele chiar dacă e atît de iubit nu poate sta decît 10 ani acolo dar uite, Mama Rusie a rezolvat problema cu titlu de exemplu așa că peste 5 ani vom avea președinte stînd pe vîrfuri în poze de grup și prim-ministru flotant penal.
Chestia e ca PDL fara Basescu o sa cada in derizoriu; ar fi ca grupul de la Cluj al PSDului adica o cantitate neglijabila.
S-a mai intimplat si la altii, vezi PNT-CD.
Basescu e locomotiva si in momentul asta, daca vrei sa profiti, trebuie sa fii in PDL.
Sa nu uitam si ca "schimbarea domnilor, bucuria prostilor" deci nu e chiar asa de rau ca a iesit tot ai nostrii.
Schimbarea Domnilor, bucuria prostilor" era cand domnii se schimbau ei intre ei, aici e putin cam tragic…si ar trebui sa ne ingrijoreze …
@Eric: in jur de 50.3% au vrut sa fie asa; e irelevant daca s-a furat sau nu; tot cam 50% din oameni au vrut asa. Eu cred ca era la fel de rau si daca iesea Geoana, doar ca pentru ceilalti. Pe de alta parte imi da mana sa vorbesc ca nu sunt acolo.
Si acum domnii tot intre ei se schimba!
@Aburel: eroare! si acum domnii tot intre ei NU se mai schimba. Acum e democratie, de ce s-ar mai schimba?