supraveghere și cenzură

Data And GoliathTocmai citesc Data And Goliath de Bruce Schneier.

Omul e activist și specialist în materie de securitate IT.

Autoritatea și credibilitatea l-au recomandat ca cenzor pentru documentelor cu care Edward Snowden a îmbogățit tezaurul de cunoaștere al omenirii.

Cartea merita citită de toți cei cărora le pasă de viitor.

Mă consideram un paranoic bine informat (cu toate că folosesc încă Google, nu și Facebook sau LinkeIn). Realitatea bate și cele mai negre previziuni.


Exemplu concret simplu:

– ai telefon mobil la tine (deci raportezi poziția în timp real)

– suni pe cineva  de 3 ori de pe 3 telefoane publice diferite

Rezultat: poți fi exact identificat.

Cum? În toate cele 3 momente, probabil o singură persoană (cu un singur telefon mobil, al tău) are coordonatele geografice care corespund celor 3 telefoane publice de pe care ai sunat. Simplu dar te-ai gândit vreodată ca ATÂT de simplu? Durează sub 100 de milisecunde scriptul. Sigur în raportul rezultat apari cu CNP, poză față și profil, înclinații, slăbiciuni, locuri frecventate etc.


Viața fiecăruia dintre noi e ca o carte deschisă pentru Google, Facebook, operatorii de telefonie mobilă, până și pentru autorii jocului Angry Birds.

Ce se poate face cu datele astea? Orice. Se poate alege ce președinte vrea Google sau Facebook de exemplu. Citește cartea să vezi cât de simplu.

Fiecare cuvânt scris, fiecare loc unde te-ai intersectat cu cineva, fiecare telefon dat, fiecare oprire a telefonului mobil (nu e suspect că l-ai oprit?), fiecare poză făcută deliberat sau întâmplător de tine sau de altcineva te acuză. Încă nu contează de ce anume ești acuzat cu condiția să-ți vezi de treabă. Toate datele astea despre tine, agregate, frumos organizate se pot cumpăra și îți vor afecta direct viața. Viitorul angajator va vedea un rezumat al vieții tale așa cum un algoritm imbecil îl va concetra într-o pagină: bețiv (14 poze în care apari cam roșu la față pe FB), curvar (12 prietene în 3 ani + 18 încercări reușite + 12 încercări eșuate de a le înșela) etc etc, toate de vânzare, toate adevărate, toate interesante. Savuros? Te recomandă neapărat pentru angajare.

Citește cartea, e de speriat ce ni se întâmplă deja.

Știu, o să spui că toate astea nu te afectează direct sau și daca ar face-o, e ceva ce se va întâmpla cândva peste 20 de ani așa că vei continua să te exhibi automatizat pe toate serviciile online. E plăcut să vadă toți dușmanii cât mai des poze cu farfuria plină de caviareturi și sticle scumpe de vin, eventual împerecheate cu coordonatele GPS ale unor restaurante foarte scumpe. Să crape fierea în concurență și de ce nu și în foștii colegi de școală! Când știi că alții suferă din cauza succesului tău, buchetul vinului e mai… satisfăcător.

Ei bine, toate astea te pot afecta azi. Pe mine m-a afectat. Azi pentru prima dată după decembrie 1989 m-am oprit din a spune ce aveam de spus pentru că știam că eram “ascultat” și informația va rămâne pentru totdeauna la index. Azi Google și Prietenii m-au făcut să-mi înghit gluma și să NU dau send la e-mail.

Un bun prieten pe care îl salut și care va rămâne și el definitiv în bazele de date de la Poliția Gândirii cu eticheta “suspect! idei periculoase”, citind și el cartea de care spuneam, mi-a trimis un e-mail. Citez fără permisiune deși Google și prietenii știu exact cine a scris textul printr-o simplă căutare:

Eu fix acum sunt in fata sediului NATO din Luxemburg; crezi ca mesajul asta e deja interceptat?

Am zâmbit, îl cunosc și știam că e umor negru (ai indexat și asta Google? scuză-l, a glumit! se poate pune un tag ca să te informăm când glumim?).

Am dat să răspund pe același ton cinic:

Încearcă să te porți cât mai firesc și mai ales nu opri telefonul!

M-am oprit înainte să dau send la e-mail. În mod cert cuvintele astea vor rămâne pentru totdeauna în biografia digitală a noii Securități. Sigur algoritmii nu sunt încă destul de performanți să facă fază unui astfel de grad de cinism. Cine sunt eu să îi asociez profilul online cu cine știe ce etichetă de om periculos pentru Noua Ordine? De ce să-i distrug cu gluma mea orice șansă să se mai angajeze în viitor la o Agenție Serioasă sau la furnizorii Agenției? Sau cine știe poate să determin săltarea de pe stradă a bietului om cu glume deplasate în repertoriu.

Azi Google și noua ordine mi-au pus pumnul în gură și am ales să nu mă exprim liber ÎN CONTEXT PRIVAT pentru că asta ar putea face rău cuiva în mod direct. Azi mi-a fost 100% clar că Securitatea era o umbră palidă pentru ce urma să ne aducă peste 20 de ani “libertatea”.

Aveți grijă ce și cui scrieți, pe cine și când sunați, ce citiți, în ce direcție priviți prea insistent. Toate “greșelile” de azi vor contribui la nota pe care o vei avea atârnată pentru totdeauna de gât. Cine știe cine va fi la putere peste 10 ani și parametri algoritmilor de arestare automată ar putea fi ușor modificați.

Ce putem face? Aproape nimic. Totuși…

  • Încearcă să faci conștient un cunoscut mai răsărit de cum e supravegheat și indexat. Explică-i că asta îl va urmări toată viața și îi va influenta direct viitoare angajări sau relații. Măcar să știe ca să nu poată invoca peste ani inocența.
  • Redu la minimul strict necesar informația privată pe care o expui.
  • Blochează în browser cât mai multe metode de a fi urmărit (există pluginuri pentru asta).
  • În orice caz respectă dorința ALTORA de a nu ajunge din cauza TA să fie indexat. Nu pune poze cu alte persoane pe site-uri, e dreptul lor la imagine și intimitate, poate ei nu vor să pui umărul la urmărirea și indexarea lor. Nu e dreptul tău moral să îi dai în gât pe alții!
  • Nu folosi Google pentru căutări și în general pentru nimic! Încearcâ DuckDuckGo.com în loc.
  • Nu folosi Dropbox, OneDrive, GoogleDrive! Folosește un serviciu de stocare cu criptare end2end (Mega, Spideroak).
  • Nu folosi sau redu la minim (strict necesar dacă există așa ceva) orice interacțiune cu Facebook, LinkedIn.

Orice spui sau lași să se afle despre tine sau despre alții va fi de vânzare și îți va afecta direct viitorul atât ție cât și celor implicați (prieteni, rude, cunoștințe).

Dacă faci toate astea oricum vei fi urmărit, poate chiar mai mult pentru că ai profil suspect și deci meriți mai multă atenție, CPU și spațiu de stocare dar măcar ai impresia că ai încercat să faci ceva.

2 thoughts on “supraveghere și cenzură”

  1. Si eu citesc cartea dar nu devin paranoic din cauza asta.
    Sint de acord ca meta-datele mele pot fi indexate si corelate si in consecinta ma astept sa fie indexate si corelate. Cred ca nu e practic ca cei care fac asta sa isi piarda vremea cu mine pana in momentul in care devin interesant. Sau un cunoscut de-al meu devine interesant.
    Mi se pare mai nasol ca cei avind puterea asta se perpetueaza si o sa fie foarte greu de schimbat. Si din cauza asta schimbarile sociale si politice nu o sa se mai intimple. Si e foarte posibil si tentant sa fie dictatura in conditiile astea.

  2. Nu își bate capul nimeni cu tine, se întâmplă automat 24/24. Tot ce se aduna ani de zile, frumos sintetizat, va ajunge pe masa cuiva dacă de exemplu o să vrei să te angajezi undeva (de exemplu la firma care face… soft pentru centrale telefonice? ca tot e subiect sensibil si avem în Timișoara exemplu la îndemână).

    Exemplu de cum se poate alege un presedinte prieten cu FB/Google si cum dictatura se poate instala și perpetua (e doar un exemplu punctual din ziua votului, nu mai vorbim de toata manipularea premergatoare): scorul la ora 18 e 47% la 53% pentru forțele binelui. ALERTĂ! Toti care din profil știm ca ar vota cu cel cu 47 (dictatorul) află brusc că toți cunoscuții lor au fost la vot și îi îndeamnă să meargă. Toți prietenii care nu votează (sau nu votează pe cine trebuie), nu apar în fluxul de noutăți (FB alege discreționar ce apare acolo și ce nu). Toți cei care știm că voteazâ cu cel cu 53% văd pe wall doar părerile prietenilor care nu au votat, au stat acasă și spun oamenilor că oricum nu are rost să se deranjeze și să stea că e film frumos la TV și oricum afară va ploua. 100% corect și cinstit, nicio minciună, doar o bine țintită filtrare. E documentat că oamenii se duc la vot mai degrabă dacă prietenii spun că s-au dus și sunt tentați să nu se ducă dacă prietenii nu s-au dus. Comportamentul de turmă e instinctiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *