Uneori explicînd cuiva o treabă, din lene de a gîndi mai mult sau din cauza impresiei că sîntem expliciți la modul absolut, în loc să reformulăm – repetăm exact aceleași cuvinte, eventual mai sacadat și mai tare. Efectul este că “vinovatul” în loc să înțeleagă mai bine, doar aude mai bine, în loc să fie mai receptiv la ce spui devine mai stresat ceea ce scade șansele unei rezolvări amiabile. Aproape niciodată repetiția nu rezolvă problema, cel puțin nu în cazurile care m-au întîlnit pe mine (și m-au întîlnit destule).
Ce e de făcut?
- ca explicator: reformulează complet, pleacă de altundeva, fă altă analogie, folosește obiecte, folosește-ți mîinile, fața, picioarele, eventual chiar și capul, mergeți la masă, fă orice dar nu repeta.
- ca victimă: încearcă să fii mai atent (e doar un paliativ – nu mă iau nici eu în serios cu sfatul ăsta dar încerc să fiu constructiv și poate ajuta la moral).
Explicatorul este convins că spune lucrurile cel mai bine, cel mai corect și cel mai simplu din moment ce el le înțelege perfect (asta în cazul ideal). Victima poate să fie chiar și inteligentă (altă condiție necesară pentru cazul ideal) dar poate avea alte baze, pe care nu poate adăuga noutățile așa cum i le livrează enerva(n)tul explicator.
Cine e vinovat? Mai degrabă explicatorul (în cazuri apropiate de ideal cel puțin) pentru că pleacă de la premisa greșită că victima ar trebui să gîndească la fel ca și călăul.
Cu toate acestea, cel care explică e interesat ca interlocutorul să înțeleagă (condiția 3 pentru cazul ideal), altfel nu s-ar strofoca.
Recapitulare:
- tu explici
- tu vrei să înțeleagă
- el e atent și interesat
- el e capabil să înțeleagă
- el nu înțelege
- îți vine să repeți pe un ton mai ridicat
Propunere de soluție: respiră adînc și gîndește-te că în mod clar tu (cel care explică) ești vinovatul. Oricît ți se pare că ai fost de clar se pare că realitatea a fost alta. Dacă erai explicit, în condițiile de mai sus problema era deja rezolvată.
Amintește-ți despre frustrarea pe care o simți cînd te joci cu un cîine. Tu folosești limbajul absolut și ultim ca și claritate, arătîndu-i mingea din iarbă cu mîna întinsă și degetul arătător îndreptat perfect în direcția mingii. Cîinele nu e prost, e extrem de interesat de minge, e atent, e capabil să înțeleagă unde e mingea și cu toate astea dă disperat din coadă, tremură de nerăbdare să găsească mingea și se uită magnetizat la… deget. Ți se poate întîmpla de 20 de ori și tot pe limba ta vei încerca să-i explici. El vede lumea în alți termeni, nu din lipsă de interes, nu din prostie sau din rea voință. Dacă vrei ca informația să ajungă la el trebuie să găsești și să folosești cheia lui de criptare publică. Dacă vrei să îți antrenezi răbdarea, continuă să-i arăți cu degetul. Cine e devină că nici la a 20-a încercare cîinele tot nu pricepe unde e mingea folosind metoda degetului? Tu. El e nevinovat prin definiție.
Notă: “explicator” e un cuvînt fabricat pentru a fi folosit în loc de “terminator”, ca să nu demoralizeze.
Mi se intimpla si mie sa explic ceva si sa nu ma fac inteles. Instantaneu ma enervez. Asa am facut de 25 de ani si e foarte greu sa ma dezobisnuiesc si in loc sa ma enervez sa incerc sa explic altfel.
Esenta aici e comunicarea, uneori neexplicita (ca in cazul exemplului tau canin) dintre „explicant” si „explicat”, ca tot e la moda anglicizarea limbii romane. un bun explicator va simti ca cel caruia ii vorbeste nu a inteles fara ca acesta sa dea disperat din cap si sa lase balele sa ii curga spre deget; mai avem nevoie de rabdare din abundenta (prea des cei cu fitil scurt se ascund in spatele frazelor de genul: „eu nu pot domn`e, ca imi sare mustaru`”, si nici nu isi mai pun problema unei reformulari; sunt curios daca nu li s-a intimplat la rindu-le sa nu inteleaga ceva, ca doar nu se nasc unii direct „profesor”…) din experienta mea, nu am intilnit decit putini oameni care lucreaza in domeniul IT si care au rabdare sa iti explice; din punctul asta de vedere, generalizind periculos, breasla asta cred ca e cea mai incapabila sa coboare la nivelul unui incepator/necunoscator.
Da si nu prea.
Mi s-a intimplat de mai multe ori ca cel caruia ii explic sa nu fie interesat/atent. Ce rost are sa explici dintr-un alt unghi daca cel caruia ii explici ii sta mintea la altceva dar e prea politicos sa iti spuna?
Am incercar de multe ori, fara success, sa reiau explicatia (care mie mi se parea clara :-) ) pe pasi si sa intreb dupa fiecare pas daca pana acolo totul e clar. Am reusit sa il enervez pe cel caruia ii explicam.
Alta abordare a fost sa intreb: ce anume nu intelegi? Si chestia asta poate enerva, mai ales pe cel care nu e interesat de prezentare.
Mi se pare folositor sa incerci sa intelegi de ce nu intelege cel caruia ii explici si doar dupa ce ai o idee despre ce nu merge sa incerci o alta abordare.
In concluzie e un „team work” fiecare trebuie sa puna osu pentru ca transferul de informatie sa fie multumitor pentru toata lumea.
Acum, ca am tras concluzia, as mai adauga ca mi se pare importanta motivatia explicarii. Mai intotdeauna una dintre parti e mai interesata de explicatie si in consecinta pune mai mult suflet.