Plimbam un cățel maro prin parc. Eram mai tînăr. În același parc o domnișoară plimba și ea un cățel, întîmplător tot maro, întîmplător pe aceeași alee, întîmplător în aceeași direcție și cam cu aceeași viteză inițială. Se poate spune fără riscul de a exagera că ne-am asociat temporar în vederea plimbării cățeilor.
Din vorba în vorba aflu că e alergică. Și nu la orice! E alergică la aur. Bijuteriile de aur aparent îi cam cauzează. Ce nobil…
Dar – am aflat – mai există o șansă (sau să-i zic speranță?) pentru nefericitul potențial pretendent: fata tolerează destul de bine platina… Sincer!
Eu cred ca ai neglijat ce era mai important, sa te concentrezi asupra cainelui maro, si sa nu mai incerci sa afli misterele domniosarelor intamplatoare din parc, ca afli numai ineptii…
Zic eu… nu stiu daca zic bine.
Felicitari blogarule!
Majoritates fetelor sunt "alergice" la argint, metal mult mai putin nobil. Fata de care ai dat e mai speciala si alergica la aur. Ma intreb cum de nu sunt alergice fetele la pietre semi-pretioase.
Eu sunt alergic la toate metalele si pietrele pretioase sau semi-pretioase (cu toate ca nu sunt fata, sau poate chiar de aia). Oare ce sa ma fac?
Aburele: fă-te cîrlig spre exemplu…
Dara, ce cred eu, este ca alergiile sunt forme de agatat in parc… multam pentru pont!