puncte de vedere

Am un vecin care iubește porumbeii. Faptul nu mă deranjează deloc pentru că vecinul nu stă chiar aproape de mine ci după colț așa că mirosul de găinaț nu bate pînă la geamul meu.

Vechiul meu care iubește porumbeii are la rîndul lui o vecină (și eu la rîndul meu o am din cauza neiertătoarei tranzitivități) care iubește mult cîinii.

Vecinul columbofil hrănește zilnic la ore fixe porumbeii iar aceștia au învățat programul și sosesc la locul de hrănire cu cîteva minute înaintea ritualului.

Vecina caninofilă hrănește sporadic niște drăgălași cîini vagabonzi care deci nu au program ci patrulează zona în permanență, pentru orice eventualitate.

Ieri veneam de la magazin cu 2 cutii de lapte în mînă și fiind ora de dat la porumbei, vecinul împrăștia grăunțe și păsările se agitau. În același timp, sub balconul vecinei de mai sus se afla unul din abonații la cantina săracilor, un dulău mare, negru și drăgălaș.

Porumbeii se agitau în mulțime încercînd să apuce cît mai multe grăunțe cînd deodată… drăgălașul de dulău negru execută un salt mortal exact în centrul de greutate al adunării aviare. Îmi pare rău că m-am dat de gol cînd am scris “mortal”: da, unul din porumbei a căzut victimă agresiunii și se zbătea sîngerînd între dinți spre satisfacția care izvora șuvoi din ochii sinceri ai criminalului.

Vecinul enervat și supărat peste măsură se repede la cîine (cam ciudată inversiune de roluri – trebuie să recunosc – dar în ziua de azi nu mă mai miră nimic) și îi smulge cu furie protectoare porumbelul din gură, gest care se dovedește fatal păsării (de unde se vede și că dragostea poate ucide). Se uită cu milă la cadavrul porumbelului și cu ură la cîine și duce porumbelul mort la coșul de gunoi înjurînd cu foc, probabil pentru ca fiara să nu prindă gustul și să revină mîine la ospăț. Din punctul de vedere al iubitorului de porumbei gestul canin nu avea scuză, era unul condamnabil ca să nu zic criminal. Puneți-vă puțin în locul lui: hrănește porumbeii ăștia de ani de zile, a ajuns să-i cunoască aproape pe fiecare, unii îi stau pe umăr (și îi fac caca pe spate), sunt prietenii lui, cum să nu fie șocat de trecerea bruscă în neființă a unuia dintre ei?

Cine iubește cîinii îi înțelege din priviri și eu aflîndu-mă în această situație am înțeles totul în 1,62 secunde: drăgălașul dulău negru avea o privire crîncen de tristă care exprima în același timp surpriza, nefericirea, trădarea, dezamăgirea (și foamea – pentru că vecina încă nu ajunsese de la lucru – dar asta e din altă poveste). Puneți-vă o secundă în locul lui: el stătea sub balcon fără să vrea să facă niciun rău și o aștepta înfometat pe vecina care întîrzîia să ajungă acasă. Deodată vecinul binevoitor se uită cu subțînțeles spre el și cu punga de grîu în mînă se îndreaptă spre mulțimea de porumbei la care cîinelui îi era clar că nu poate avea acces de unul singur. Atunci cîinele ca un animal inteligent a înțeles – vecinul îi propunea să vîneze împreună exact așa cum cu mii de ani în urmă, înaintașii lui abia domesticiți vînau împreună cu înaintașii vecinului meu. Brusc l-a apucat nostalgia dar imediat și-a ridicat coada fericit: la vînătoare! Vecinul urma să distragă atenția porumbeilor cu grăunțele pentru ca el – prietenul cel mai mai bun al omului – să prindă un porumbel pe care să-l mănînce împreună cu doritul stăpîn lîngă foc, exact ca pe Discovery. Imaginți-vă dezamăgirea și trădarea simțite cînd a văzut că omul l-a folosit ca pe o unealtă fără suflet, însușindu-și prada doar pentru el.

Azi dulăul a învățat o lecție pe care o va ține minte pînă cînd va fi din nou băgat în seama pentru prima dată de un om: filmele de pe Animal Planet sînt trucaje. În ziua de azi nu mai poți avea încredere în oameni.