Cum mergeam eu pe stradă liniștit sau grăbit, nici nu îmi amintesc prea bine, privirea periferică îmi spune că pe stînga e un lucru interesant. Mă întorc și citesc un anunț printat cu un HP obosit și cartuș de cerneală umplut a 28-a oară:
Mă uit în sus spre firmă să văd ce fel de huse or fi astea bucuros că în fine găsesc și eu huse pe măsura bugetului. De fapt nici nu prea contează pentru ce ar fi la prețul ăsta. Era vorba de un magazin de telefoane mobile. În secunda următoare simt impulsul să intru și să întreb “husele la 1 leu sînt de piele?” – așa – doar ca să văd fața vînzătoarei. În liceu așa aș fi făcut dar acum îmi spun că așa ceva nu se face și îmi dau seama că am îmbătrînit.