FBI vrea să știe tot ce ați făcut în ultimii 2 ani

În numele pornografiei infantile, FBI vrea loguri cu tot ce accesează fiecare cetățean pe internet. Logurile astea ar trebui să fie ținute 2 ani de către furnizorii de internet ai cetățenilor presupuși nevinovați din „lumea liberă”.

Se pare că în numele pornografie infantile se poate face chiar orice. A trecut vremea cînd speriam populația imbecilizată cu teroriștii. Pornografia infantilă e o temă cu care poți obține ieftin tot ce vrei.

Cei care se simt lezați de o astfel de măsură, dacă ea ar intra în vigoare în viitor, pot protesta: avem ATÎTA loc de umblat pe internet în banda pe care ne-o da ISP-ul, atîta trafic nefăcut. De ce să nu-l facem? Să le dam ce își doresc: loguri și activitate. Un mic progrămel rulat de cei interesați să protesteze ar putea accesa domenii complet la întîmplare, sute de mii pe lună, ca să aibe ce stoca ISP-ul și ce căuta FBI-ul.

Nu ar fi interesant să ai un istoric pentru ultimii 2 ani, verificat de FBI sau slugile lor – milițiile teritoriale, de aproximativ 20 de milioane de site-uri vizitate? Luați de aici tovarăși noi securiști, să aveți probe: doriți un site care să mă facă suspect de viol? sau poate unu care să mă asocieze cu falsificare de bonuri de tezaur din Argentina? un asasinat într-un sat din Pakistan? un „accident” de vînătoare în Utah? Pot fi eu suspectul pe care îl doriți! Am un history… încărcat.

Nu ar fi mai bine ca Google să fie numiți administratorii mondiali ai Bazei De Date? Ei știu exact ce e rău și ce e bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *