Subiecte

procesoare

Am adus vorba despre procesoarele care într-un moment istoric s-au întîmplat să pară suficient de rapide împreună cu sistemul de operare contemporan.

O să le omagiez personal. Le am încă în dulap și le-am fotografiat spre luare aminte. Ambele sînt Cyrix 6×86.

Așa arată două procesoare care la un moment dat au fost aproape destul de rapide dar de care au avut grijă softiștii să devină complet inutilizabile în scurt timp.

 

Asta a fost mașina preferată de măcinat vise a lui Aburel:

ibm1

 

Și procesorul care mi s-a părut mie suficient (ce naiv…):

cyrix1

 

Încă se văd în colțul din dreapta-sus urme de Visual Basic 6.

 

O vedere indecentă de jos:

cyrix2

 

Avea atît de puțini pini că aproape îi puteai număra pe degetele a 2-3 mutanți.

 

Dacă pui mîna pe ele simți că sînt solide, sigure și grele. Antiteza a fost Duron / Athlon care au urmat imediat după, pe care dacă le atingeai fără cea mai delicată grație, le ciobeai – probabil primul semn clar că IT-ul devine marfă de cel mai larg și ieftin consum. Îmi face o mare neplăcere și să-mi amintesc stresul legat de montarea coolerului pe diafanele AMD-uri.

6 comentarii la procesoare

  • joe

    cumparate de la 3i (iii) 🙂

  • Aburel

    Eu am ars un pin de la un Cyrix. Cred ca incercam sa-l scot din soclu cu surubelnita si am facut contact intre mai multi pini. A facut flama mare si frumoasa. S-a topit un pin de tot si unul s-a topit de jumatate. Spre surpriza privitorilor procesorul a functionat bine merci.

  • Aburel

    Am fost odata la iii si nu mi-a placut de ei. Nu tin minte sa fi cumparat ceva.

  • mrx

    În aceeași placă de bază a mers? Pe vremea aia plăcile de bază erau destul de firave, de cele mai multe ori nu aveau nevoie de flame ca sa nu mai meargă.

  • Aburel

    Asta cu aceeasi placa de baza e o intrebare grea la care nu stiu sa raspund corect.

  • mrx

    Cred că l-am luat de la cineva care l-a luat de la iii…

Comentați

 

 

 

Puteţi folosi aceste etichete HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

captcha: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux