neonul

Seară de iarnă. Stau și aștept pe cineva care stă și așteptă la coadă o consultație la o policlinică.

La un moment dat cineva din mulțime, probabil de la prea mult așteptat, se ridică și se îndreaptă spre ușa inscripționată “Toaletă pentru pacienți”. Deschide respectiva persoană respectiva ușa și acționează în mod reflex respectivul întrerupător pentru a aprinde respectiv lumina. Nu se întâmplă nimic așa că omul apasă și pe celălalt buton al întrerupătorului. Nici de data asta nu se întâmplă nimic așa că… omul acționează din nou primul buton în sens invers urmat de al doilea, cu nervozitate crescândă cauzată probabil și de o anumită nevoie care l-a împins în acea direcție. De data asta s-a întâmplat ceva – altceva decât spera pacientul român: din cabinetul plasat strategic lângă ușa toaletei se aude o voce nervoasă care se răstește:

AȘTEPTAȚI – E NEON, NU SE APRINDE IMEDIAT! NU MAI DAȚI DE BUTONUL ĂLA, AȘTEPTAȚI!!!

Pacientul speriat și cu inima bătându-i puternic – doar aștepta la cardiologie – se oprește și atinge timorat butonul după care așteaptă privind cu speranță în bezna rece a toaletei. După 3-4 secunde ca prin minune neonul milos clipește după care în sfârșit se aprinde. Temător dar presat de nevoia naturală, omul pășește rușinat în încăpere.

Liniștea fiind restabilită am timp să cuget la cât de inuman de prost poate fi neonul ăla, la cât de neinspirat a fost cel care l-a instalat acolo, la țara și cultura din care fac parte fără să fi fost întrebat, la rățoiala nesimțită a doamnei doctor care face poliție la ușa WC-ului policlinicii, la viața grea care a adus-o probabil la limita nervilor.

Ridic privirea să văd cum o cheamă pe țipătoarea doamnă doctor, fără speranța ca informația asta să mă ajute la ceva în viață și dau cu ochii de tabla bătută în cuie deasupra ușii de unde s-a auzit vocea nervoasă: PSIHIATRIE. Ah, e clar, e doamna doctor care ar trebui să liniștească pacienții nervoși – România Pitorească SRL.

CINEE URMEAZĂĂĂ ?