windows și backup

 

Propoziție subiectivă în loc de introducere:

Microsoft Windows a stat întotdeauna catastrofal la capitolul backup. Din toate punctele de vedere. Fără excepție. Interfața cu utilizatorul, facilități, modalitate de lucru, performanță etc etc etc. PRAF ! Și credeți-mă din Windows 3.1 pînă azi le-am încercat pe toate, inclusiv backup pe streamer din Windows NT4.

 

În loc de scuză:

Atît de catastrofal a stat întotdeauna Windows la capitolul soluții de backup incluse, de la Windows 3.1, Windows NT 3.5 pînă la Windows 8 inclusiv încît situația nu se poate datora doar prostie sau incompetenței. Cred că e mai degrabă vorba de faptul că MS au vrut ca firmele “partenere” aflate mai jos în lanțul trofic să facă și ele un ban cinstit pe baza dependenței de Windows așa încît idealul “niciun PC fără Windows” să fie împărtășit de întregul sistem solar adică de jumătate plus unu din utilizatorii Facebook.

 

Subiectul acțiunii:

Acer Aspire One A0531h cu Intel Atom N270 la 1.60GHz, 2G RAM. Netbook standard fabricație 2009.

 

Peisajul acțiunii:

Windows 7 SP1, Visual Studio.NET 2012, 1GB de documente și fișiere mici și multe, cîteva aplicații uzuale, ceva istoric de lucru (deci fișiere în cache-ul browserului), în general un sistem ținut curat cu atenție, zero mizerie, aproximativ 23GB de fișiere utile în total, exceptînd swapfile și fișierul pentru hibernare.

 

Am vrut să folosesc Backup and Restore – soluția de backup inclusă în Windows 7. Am optat pentru imaginea unității de disc care include sistemul de operare în configurația descrisă deja aproximativ.

Am dat drumul la backup și mi-am văzut de treabă. Nimic special, nimic semnificativ. După o vreme s-a terminat. M-am uitat la rezultat și am găsit în locul unde trebuia să se afle backup-ul un folder cu mai multe subfoldere și fișiere. Urîtă soluție, speram la un singur fișier pe care să-l mut ușor unde vreau dar m-am resemnat. Spațiul ocupat de backup? 23GB și ceva adică exact cît spațiul ocupa de fișierele utile pe C, zero compresie. Bravo Microsoft! Poate faceți rost de undeva de un DLL dat de pomană cu care se pot comprima fișiere pentru Backup and Restore din Windows 9. Nu de alta dar de multe ori dincolo de considerentele de spațiu ocupat e mai rapid să scrii sau să citești de pe un harddisc 12GB decît 23GB (rata de compresie pentru fișierele binare de pe un C mediu cu Windows e în general pe la 50%).

Am făcut pînă și un CD special de restaurare a imaginii, exact cum mi-a propus Backup and Restore, cu destulă frustrare: pentru ce să fac un CD special pentru restaurare? Nu se putea include asta în DVD-ul de instalare Windows? Sau poate e inclus dar nu mai știe nimeni ce e acolo așa că pentru orice eventualitate e mai bine să fac totuși un “rescue CD”.

 

Avînd liniștea (dinaintea furtunii – na că am trădat firul epic viitor) backup-ului împlinit m-am pus să fac diverse matrapazlîcuri care eram convins că se vor finaliza cu o restaurare din backup, motiv pentru care am și făcut backup de fapt. Așa cum mă așteptam necesitatea restaurării nu s-a lăsat mult așteptată.

 

Am bootat de pe CD-ul de restaurare lăsat la îndemînă, am selectat singura imagine pe care o aveam și… restaurarea a început. Și a început… Și a început… Și a început. Pe ecran se afla o bară care trebuia să arate cum progresează operațiunea de restaurare. Bara era acolo dar goală. După 5 minute am plecat să-mi văd de treburi casnice convins că la fel ca atîtea bare de progres, și asta din poveste e una nelineară adică stă o ora pe 0% după care sare in 5 minute la 98%. După vreo oră am revenit, bara părea la fel de goală. M-am apropiat mai mult de ecranul destul de mic al netbook-ului. AH ! 5-6 pixeli în stînga erau totuși plini deci estimînd grosier într-o oră să fi progresat restaurarea mea să zicem 3%? M-am autoliniștit iar cu gîndul (transforma deja în speranță) că bara se va umple neliniar în sens favorabil mie. Nu aveam nevoie de netbook deci l-am pus deoparte și am uitat de el. După cîteva ore l-am văzut din greșeală cu ecranul luminat cînd să sting lumina pentru somn. Ah, ia să vedem bara: ajunsese deja cu multă îngăduință pe la 20%. Tot răul era spre bine: măcar evolua și asta în ciuda faptului că nu părea să existe nicio activitate legată de harddisc. Poate au reușit să optimizeze foarte bine așa încît restaurarea să nu atingă harddiscul? Se știe doar că lucrul cu harddiscul e foarte lent… Așa că m-am culcat.

A doua zi dimineața mi-am amintit de treaba lăsată neterminată și m-am grăbit să văd cum stăm cu bara de progres. Era pe la 50%. Deci se poate! După cîteva minute de tras cu ochiul și zero activitate la LED-ul legat de harddisc a început să mă roadă din nou îndoiala. Cum se poate restaura fără ca măcar din cînd în cînd să mai lucreze și harddiscul? Cum poți să fii sigur că iarba nu s-a blocat din creștere în cine știe ce buclă infinită? Am poziționat cu maximă atenție cursorul pe ecran exact în dreptul pixelului din dreapta barei de progres, pe post de referință. După cîteva minute m-am uitat să văd dacă s-a mișcat bara în raport cu săgețica și da, se mișcase. Am închis pe jumătate ecranul ca să nu-mi mai atragă atenția prin nemișcare și să mă umple iar de îndoieli. Spre seară mi-am amintit de treaba începută cu o zi înainte și spre plăcuta mea surpriză bara indica un progres semnificativ, să tot fi fost pe la 95%. Lucrurile păreau să se întregească încet încet. Nu aveam niciun dubiu că la final netbook-ul va porni natural în Windows ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

În final așa s-a și întîmplat după aproximativ 16 ore și 240 de minute de restaurare.

Și acum mă întreb ce algoritmi sau funcții API ascunse au folosit specialiștii de la Microsoft să restaureze 23GB fără să observ măcar odată clipind LED-ul de la harddisc. Poate, cunoscute fiind eforturile de reducere a consumului de energie, au găsit o metodă să lucreze cu harddiscul ținînd LED-ul stins? Sau poate au folosit ceva API de la Kinekt cu care mă urmăreau discret prin webcam și accesau harddiscul doar cînd nu eram prezent, aceleași funcții API care te fac să nu fii niciodată sigur dacă lumina se stinge cînd închizi ușa frigiderului.

 

Am vrut neapărat să compar experiența de mai sus cu una pe care o știam mai fericită: Symantec Ghost – o versiune mai veche.

Arhivarea cu Ghost la rata maximă de compresie a durat 2 ore și 35 de minute, mai mult decît îmi amintesc să fi durat arhivarea crearea imaginii cu Backup and Restore din Windows 7.

Imaginea rezultată cu Ghost a avut 11.5GB adică sub jumătate din cea generată de soluția oferită în pachet de Microsoft.

Întrebare în loc de final: cam cît credeți că durează restaurarea din imagine cu Ghost? Eu zic foarte aproximativ în jur de 45 de minute. E drept că spre deosebire de Backup and Restore, Ghost va folosi destul de intensiv harddiscul dar nu le poți avea pe toate.

Răspunsul exact într-unul din episoadele următoare.