muuu

În ultima vreme m-am surprins în conversații simple și concrete privit precum poarta cea mai nouă. Azi mi-a trecut o secundă prin minte ca la următoarea ocazie să aduc în vorbă proverbiala poartă pentru că totuși… Mi-am răspuns imediat că ar fi de prost gust, interlocutorul oricât de specific m-ar privi, totuși își va da seama de paralela bovină. Am analizat alternativa de a folosi sinonime: oare dacă aș spune “poarta recent schimbată” ar fi mai puțin insultător? Nu cred, nu merge nici așa. Dar stai îmi zic, de unde treaba cu poarta nouă, toată lumea folosește dar care e concret treaba cu poarta, poate în fond dacă ne ducem pe firul istoriei nici măcar nu e așa de grav. Brusc mi-a venit în minte ulița din satul bunicilor unde mic fiind, seara asistam la procesiunea vacilor care veneau agale de la islaz. Fiecare vacă se oprea disciplinată, din proprie inițiativă, fără ezitare la poarta ei. Niciodată nu greșeau poarta. Stăteau liniștite și răbdătoare ca stăpâna să le deschidă și să poată intra. De ce stăpâna? Pentru că stăpânul era cel mai probabil la birt la acea oră. Când stăpâna întârzia mai fornăiau ușor, mai mugeau sau dădeau cu copita în praf dar erau perfect sigure pe sine: acolo era acasă, aceea era poarta. Stăpâna invariabil deschidea iar ele porneau relaxate spre grajdul unde urmau să fie masate în schimbul laptelui proaspăt.

Acum să facem un exercițiu de empatie, să ne punem în copitele vacii tradiționale: dimineață de vară, soarele sus pe cer, se aude goarna văcarului care se apropie. Ura! Vin fetele, ieșim la o salată pe islaz. Stăpâna deschide poarta veche din lemn afumat și puturos, prinsă cu sârmă de balot. Vaca noastră bală se alătură turmei cu care își petrece fericită întreaga zi la iarbă verde, păscând, rumegând și sporovăind cu colegele despre cezariene, așa ca între mămici. Timpul trece, soarele se duce spre apus și la un moment dat văcarul decide arbitrar că a venit ora plecării. Haideți fetele, încet încet spre casă. Uite pe Gina, a ajuns deja, pa tu fată! A ajuns și Stela are deja poarta deschisă, nebunatica de ea. Haideți pa fetele că am ajuns și eu. Peste zi însă stăpânul a schimbat poarta: în loc de cea veche în stare de descompunere a pus una nouă, din fier forjat, vopsită proaspăt în verde țipător. Să ne punem în copitele vacii noastre dragi, ce o fi în sufletul și ochii ei pusă fiind în fața unei așa situații nemaivăzute? Blândă stupefacție? WTF seren? Derută, nesiguranță, incertitudine. Toată existența ei avea un singur reper – acum dezintegrat. Toate consecințele ce au decurs din axioma porții natale brusc evaporate. Toată viața trăită în iluzie. Am reușit atât de bine să mă transpun în situația și copitele joianei că mi s-a făcut piele de găină la vederea cu ochii minții a porții noi care nu poate exista. M-am trezit brusc din visare cu o învățătură pentru cornuta din mine: încearcă să fii mai înțelegător cu orice făptură, și poarta ta se poate schimba fără veste, în timp ce paști liniștit pe islaz sigur pe propriile axiome.

3 thoughts on “muuu”

  1. ff frumos!

    Pe mine ma chinuie dilema ca zicala e explicita in legatura cu faptul ca „boul” se uita la poarta forjata si nu „vaca”.

    Brusc mi-am adus aminte de „This is a Film” a lu’ Goran Bregovic care explica intr-un fel cum stau lucrurile:

    This is a film about a man and a fish.
    This is a film about dramatic relationship between a man and a fish.
    The man stands between life and death.
    The man thinks,
    The horse thinks,
    The sheep thinks,
    The cow thinks,
    The dog thinks.
    The fish doesn’t think.
    The fish is mute.
    Expressionless.
    The fish doesn’t think,
    Because the fish knows
    Everything.

    The fish knows
    Everything.

  2. @Aburel: in ziua de azi pronumelele si sexelele persoanelor sunt în general chestiuni caduce, etichete arbitrare, you know what I mean don’t THEY? :) Cât despre versurile lui Goran Bregovici, ele mă umilesc prin înțelepciunea terminală care nu lasă loc de comentariu. Aș încheia fonetic, ca peștele: ooO ooO ooO… dar mi-e teamă că e prea adânc.

Lasă un răspuns la Aburel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *